Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), organizaţie sindicală a sectorului de energie, petrol, gaze şi minerit energetic, solicită demisia lui Laurenţiu Dan Ciurel, directorul general executiv al SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA, ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva să pentru abuz în serviciu, în dosarul privind contractele primite de casă de avocatură Şova la Turceni şi Rovinari, potrivit unui comunicat de presă.
Federaţia „consideră că un potenţial refuz al domnului Ciurel Laurenţiu de a-şi prezenţa demisia va aduce grave prejudicii de imagine Complexului Energetic Oltenia, atât în perspectiva apropiată a listării la bursă a pachetului minoritar de acţiuni, dar şi menţinerea unor bune relaţii internaţionale în vederea construirii de noi capacităţi energetice”.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmării penale faţă de încă un inculpat în dosarul Turceni – Rovinari. Astfel, Laurenţiu-Dan Ciurel, având succesiv calitatea de director la Direcţia Investiţii şi ulterior director general şi ordonator de credite al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) este urmărit penal pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată.
Potrivit comunicatului DNA, prejudiciul cauzat Complexului Energetic Rovinari (CER) prin activităţile descrise se ridică la aproximativ 84 milioane de lei.