În memoria polonezilor care s-au refugiat la Craiova, în urmă cu 75 de ani, în 1939, și și-au găsit odihna în pământul românesc, ieri au avut loc o serie de manifestări, între care ceremonia militară, depunerea de coroane la monumentul refugiaţilor şi „Apelul memoriei“ la mormintele din cimitirul catolic.
Sunetul alămurilor fanfarei militare și salvele de pușcă se ridică deasupra mormintelor de marmură neagră și a caselor cu turnulețe din vecinătatea cimitirului catolic din Craiova. Într-o parte stau rânduiți soldații polonezi și fanfara militară, de cealaltă parte, oficialitățile române și poloneze.
Militarii suportă cu stoicism ploaia, oficialitățile se feresc sub umbrele, angajații administrației locale sub o tuie. La mijloc sunt câteva zeci de morminte proaspăt refăcute, mormintele polonezilor care s-au retras din fața trupelor germane și își dorm aici somnul de veci.
Se vede că cimitirul a fost dichisit recent, iarba tăiată, pe aleile și locul unde urmează să se depună coroanele s-a pus nisip, iar pe marginile aleii principale au fost trasate linii de demarcație cu vopsea albă. În contrast cu modestele pietre funerare din marmură neagră, la intrarea în cimitir tronează locurile de veci clădite în stilul pagodelor, placate cu marmură neagră și plăci de gresie.
La morminte
Ceremonia se desfășoară ca la carte. O trompetă anunță începutul fiecărui discurs, oficialitățile poloneze, reprezentate de Bogdan Borusewicz, mareşalul Senatului Republicii Polone, deschid seria luărilor de cuvânt. Doi preoți se roagă pentru odihna veșnică a celor ce sunt înmormântați aici. Fanfara cântă, iar militarii încep să depună coroane din partea oficialităților.
Urcat pe un mormânt, un copil de etnie romă, cu ghiozdanul în spate, cască gura la ce se întâmplă în cimitir. Sare de pe un mormânt pe altul. O femeie îmbrăcată în negru așază lumânări și flori la o cruce, timp în care vorbește la telefon: „E ceva aici cu polonezii, nu știu. Sunt soldați…“.
La final, oficialii polonezi trec prin dreptul fiecărui mormânt, citesc numele celor care sunt înmormântați aici, apoi se retrag. Mașinile așteaptă la poarta cimitirului, vegheate de polițiști locali, ofițeri de poliție și jandarmi, SSP-iști. În fața caselor cu unu-două etaje, proprietarii au ieșit curioși văzând atâta desfășurare de forțe.
Locație nefericită
Strada Bucovăț, unde se află cimitirul catolic, este plină de hârtoape deși este pavată cu piatră cubică. Este așa de pe vremea comuniștilor. Acum, gunoaiele aruncate pe marginea străzii de localnicii din zonă au dispărut ca prin minune. Pavajul trotuarelor, atât cât se mai zărește, este curat, iarba tunsă și greblată. În cele din urmă, convoiul oficialităților se pune în mișcare către Parcul Tineretului. În urmă, trei copii aleargă pe marginea străzii strigând: „Armata e cu noi! Armata e cu noi!“.
