Controversa are la bază vatra orașului, unde se regăsesc ziduri tip cetate, cu arhitectură medievală, de aici existând mai multe puncte de vedere, mulți oameni de cultură promovând ideea că orașul a fost inițial o cetate, încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
Emblema de cetate la care au contribuit oamenii de cultură din cadrul Forumului Cultural al Râmnicului se regăsește chiar și pe stema orașului, aleasă în anii 2000, unde orașul este reprezentat prin ziduri medievale, spunându-se că în hrisovul emis de Mircea cel Bătrân în 1388, Râmnicu apare menționat ca „oraș al domniei mele”, deci nu târg, ci oraș domnesc, similar unei cetăți. Edilii Râmnicului din ultimii 15 ani, Sorin Zamfirescu, Mircia Gutău și Romeo Rădulescu au susținut astfel că stema municipiului Râmnicu Vâlcea respectă un adevăr istoric, municipiul este la bază cetate domnească și chiar dacă zidurile în formă medievală din centrul orașului au o istorie relativ recentă, de o sută de ani, aceste fortificații au fost înălțate în locul unde a fost inițial cetatea Râmnicului.
Râmnicul primește astfel numele de oraș cetate, iar în documentele scrise ulterior apare sub această formă, zidurile din centrului orașului fiind revendicate ca fiind ruinele Curții Domnești ale lui Mircea cel Bătrân. Din anul 2000 toate evenimentele culturale care s-au succedat în centrul orașului, au avut o coordonată medievală — lupte cavalerești, parade de epocă, festivaluri de muzică etc.
De cealaltă parte, însă, sunt istorici care susțin că Râmnicu Vâlcea a fost un târg și nu o cetate medievală, iar fortificațiile din centrul orașului, chiar dacă au o formă medievală, ele au fost ridicate doar pentru a stabiliza solul micii coline din zonă sau doar pentru a perimetriza domeniul unei biserici franciscane. Directorul Muzeului Județean de Istorie, prof Claudiu Tulugea, spune că vatra orașului în nici un caz nu se află în actuala zonă centrală, ci în jurul Arhiepiscopiei, la poalele dealului Capela.
„Zidurile din centrul orașului sunt construite la mijlocul secolului al XIX-lea și chiar dacă au alură medievală, ele au stabilizat zonă centrală. Râmnicu Vâlcea s-a dezvoltat ca un târg și nu ca cetate, deși ne place nouă ideea. Nu avem similarități cu cetățile transilvane, deși este o apropiere geografică de Ardeal. Râmnicul se află pe o rută comercială, unde se întâlneau negustorii din regat cu cei din imperiu”, spune prof. Tulugea.
De aceeași părere este și istoricul Sorin Oane, care spune că actuala zonă împrejmuită de ziduri de cetate a fost inițial domeniul bisericii franciscane.
„Zidurile erau mai lungi, probabil că acestea înconjurau tot perimetrul central ca un cerc, nu știu dacă era neapărat un rol de stabilire a solului, probabil că erau și zidurile respectivei biserici, exact cum au bisericile fortificate din Ardeal. La începutul secolului chiar zona se numea Bărăția. Din informațiile existente, construcția Bărăției a început în secolul al XVIII-lea. Un document arată că franciscanii au cumpărat la 20 august 1704, cu banii lui Petru Duralia, un loc de casă cu pivniță în oraș”, spune profesor Oane.Ulterior, la jumătatea secolului al XIX-lea, terenul a fost cumpărat de boierii Lahovary, iar mai târziu, după 1900, chiar în centrul acestor ziduri va funcționa pentru o perioadă primăria orașului.
Zona colinară, unde se presupune că era fosta cetate a Râmnicului primește în perioada antebelică denumirea de „Terasă”. Terasa, împreună cu Bulevardul, strada Traian și strada Mihai Bravu alcătuiau înainte de 1940 un careu ce desemna pe de o parte perimetrul central al urbei, iar pe de alta un teritoriu predilect de recreație și promenadă. Dispunerea ei ciudată era o mixtură între construcția medievală a piețelor din burgurile transilvănene și centrul compozit și colorat, balcanic al orașelor din Bărăgan sau din Dobrogea.
Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ
Râmnicu Vâlcea rămâne astfel cu un statut nelămurit cu privire la trecutul său. Datele care sunt certe sunt că el apare menționat ca „oraș al domniei mele” în hrisovul lui Mircea cel Bătrân din 1388, centrul orașului este sit istoric, zidurile cu formă medievală reprezintă monument de patrimoniu, iar zona de promenadă seamănă cu piețele centrale ale orașelor ardelenești.
Sursa: Agerpres
