De ce ne agităm atât de mult pe tema scandalului Victor Ponta – ofiţer SIE? De unde vine interesul public şi de ce e relevant subiectul acesta într-o campanie electorală în care, teoretic, ar trebui să discutăm despre programele candidaţilor? Răspunsul e simplu: pentru că această temă, a infiltrării serviciilor secrete la vârful deciziei politice, e la fel de importantă pe termen scurt pentru viitorul tău, şi al meu, şi al tuturor, ca şi promisiunile candidaţilor. Iată şi explicaţiile.
Lipsa egalităţii de şanse
Balansul servicii secrete – societate civilă e esenţial pentru starea oricărei democraţii. Am explicat asta într-un editorial legat de decizia Curţii Constituţionale pe legea BigBrother. În esenţă, orice serviciu secret îşi ia exact atâta putere şi influenţă cât îi permit structurile civile de control din sistemul de checks and balances.
De aceea, există prevederi legale clare, stipulate chiar şi în Constituţie, că un procuror nu poate fi ofiţer acoperit, că serviciile nu-şi pot infiltra agenţii în magistratură sau în politică.
Or, în cazul Ponta – încă o dată, dacă acuzaţiile preşedintelui Băsescu sunt adevărate – vedem cum un politician cu legături în lumea serviciilor secrete a avut o carieră fulgerătoare, fără ca vreodată să se fi remarcat printr-o activitate peste medie. A devenit foarte tânăr şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase, apoi şeful TSD, apoi parlamentar, apoi ministru în 2009, apoi şeful PSD, apoi premier, apoi candidat la preşedinţia ţării. Fără ca în tot acest timp să fi lăsat în urmă o activitate prodigioasă, iniţiative legislative care au rezistat timpului sau măcar un proiect politic solid.
Ce a avut Ponta în plus faţă de alţi politicieni cu care a concurat în permanență? Îmi pun întrebarea dacă nu a fost sprijinit discret de reţele netransparente din serviciul secret al cărui ofiţer a fost. Reţele care i-au pus la îndemână instrumente şi informaţii de care contracandidaţii săi nu au beneficiat. Ceea ce înseamnă că egalitatea de şanse nu a existat în cazul său.
Dacă vreţi, e aceeaşi discuţie ca şi în cazul firmelor controlate de serviciile secrete. Cum poate o firmă obişnuită de IT să concureze cu o firmă sprijinită cu resurse, know-how şi informaţii din interiorul serviciilor? Cum poate o firmă obişnuită de resurse umane, să spunem, să concureze cu o firmă similară, dar sprijinită de servicii? La fel şi în politică: cum poate un candidat obişnuit să candideze cu un candidat care are în spate reţele ale unui serviciu secret, reţele care se păstrează inevitabil şi după ieşirea formală dintr-un serviciu?
Vulnerabilităţile
Un politician de vârf, care e deja premier şi aspiră cu mari şanse la postul de preşedinte al ţării, pur şi simplu nu poate funcţiona corect cu un astfel de trecut. Un ofiţer acoperit poate face, prin natura funcţiei, lucruri la limita legii. Lucruri cunoscute de un cerc, mai larg sau mai restrâns, de lucrători ai acelui serviciu. Poate fi şantajat el de aceşti colegi/superiori? Sigur că da.
Mai rău e că această vulnerabilitate poate fi cunoscută şi exploatată de ţări nealiate, ţări din afara sistemului de alianţe al României. Evident că noi toţi am ridicat din sprânceană când am aflat că Victor Ponta a şters datoria de aproape 600 de milioane de dolari a companiei din Kazahstan, KazMunaiGaz, în schimbul a 200 de milioane de dolari încă neîncasaţi şi a unui iluzoriu fond de investiţii de un miliard de dolari. Cu toţii ne-am întrebat de ce a făcut asta. Puteţi exclude complet posibilitatea ca Victor Ponta să fi fost strâns cu uşa?
Imaginaţi-vă cum arată un preşedinte cu o asemenea tinichea legată de coadă. Dacă e adevărat că Ponta a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001, când SIE era încă nereformat şi avea tarele vechii Securităţi, cum se raportează la preşedintele României partenerii săi externi din UE şi NATO? Şi-a spionat în trecut Victor Ponta actualii parteneri în beneficiul unui serviciu de informaţii complet netransparent? Ce credibilitate va avea în discuţiile din Consiliul European sau din Consiliul NATO?
Minciună
Dacă Victor Ponta a fost într-adevăr ofiţer SIE în paralel cu funcţia de procuror, atunci candidatul PSD la cea mai înaltă funcţie în stat şi-a minţit electoratul, a minţit instituţiile statului care ar fi trebuit să-l controleze, şi-a minţit partenerii externi, prezentând doar un adevăr parţial despre el însuşi din 1997 încoace.
Or, o carieră solidă în politică nu se poate construi pe o minciună atât de mare. Minciuna plagiatului, alte neadevăruri sau jumătăţi de adevăr vehiculate de-a lungul timpului cu mare nonşalanţă de Victor Ponta erau suficiente pentru a atrage atenţia asupra duplicităţii sale. Dar această minciună – repet, dacă e adevărat că a fost ofiţer acoperit SIE – este mai mare decât orice a făcut Victor Ponta până acum şi îl descalifică total ca om politic.
Legalitatea
Dacă dezvăluirile preşedintelui sunt adevărate, se ridică apoi problema legalităţii. Dacă între 1997 şi 2001 a funcţionat ca procuror şi ofiţer acoperit SIE în acelaşi timp, înseamnă că a încălcat legea. Or, ce exemplu oferă un posibil preşedinte. Că încălcarea legii este metodă de promovare spre vârful statului? Dacă istoria preşedintelui se dovedeşte reală, Victor Ponta are nu doar o problemă de moralitate, ci şi una de încălcarea legii din poziţia de om care veghea, teoretic, la respectarea ei. Pe scurt, un afront adus ideii de lege şi legalitate.
Aceste patru explicaţii arată de ce discuţia despre cazul Victor Ponta – ofiţer acoperit SIE e la fel de importantă ca discuţia despre programele politice ale candidaţilor. Ea este, de fapt, o discuţie fundamentală despre starea democraţiei din România. Cine vă spune că acest scandal e doar o manipulare electorală sau o fumigenă electorală vă minte. Sau vă manipulează.
Ceea ce trebuie să facem acum e să cerem răspunsuri clare de la actorii implicaţi:
Victor Ponta – să răspundă public la toate acuzaţiile;
Traian Băsescu – să spună de ce a ţinut această informaţie până în campanie;
SIE – să explice de ce a tolerat un astfel de comportament (dacă el e real);
Comisiile parlamentare de control – să iasă public şi să-şi explice eşecul.
