4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGhionea: Nu ne sperie Dinamo

Ghionea: Nu ne sperie Dinamo

Voleibaliștii din Bănie (în alb) vor să-și ia revanșa după înfrângerea din perioada precompetițională
Voleibaliștii din Bănie (în alb) vor să-și ia revanșa după înfrângerea din perioada precompetițională

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova vor disputa mâine un derbi de tradiție cu Dinamo București. Partida se va juca în Polivalentă, de la ora 15.00, iar jucătorii olteni sunt deciși să nu cedeze nici un punct bucureștenilor.

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova are parte de un debut de campionat cu meciuri unu și unu, mai ales pe teren propriu. Dacă până acum în Bănie au venit Unirea Dej și vicecampioana Municipal Zalău, oltenii vor primi mâine vizita celor de la Dinamo București, într-un derbi de tradiție din cadrul etapei a patra din Divizia A1. Partida din Sala Polivalentă va începe la ora 15.00 (Digisport), iar un bilet va costa cinci lei.

Pascu: Vreau o mobilizare a jucătorilor

La fel ca și la meciul de etapa trecută, cu Zalăul, pierdut în decisiv de craioveni, se anunță o partidă disputată, iar antrenorul echipei SCM-U, Dănuț Pascu împreună cu jucătorii Nicu Ghionea și Bogdan Ene au declarat că așteaptă încrezători meciul și vor o victorie.
„Vom face tot posibilul să jucăm la capacitate maximă, să facem un joc bun, să greșim mai puțin ca în meciul trecut, cel cu Zalăul, și să menținem aceeași concentrare de la primul până la ultimul punct. Întâlnim o echipă care și-a anunțat intenția să se bată pentru titlu. Comparativ cu sezonul trecut s-au îmbunătățit din punct de vedere valoric, au jucători experimentați, care știu să exploateze finalurile de joc și care sunt învățați să câștige. Nouă nu ne rămâne decât să forțăm în acest meci, să ne batem pentru fiecare punct. Vreau o mobilizare a jucătorilor, pentru că este al treilea meci foarte greu pe care îl avem acasă. Cu Zalăul am avut șansă să ne desprindem, dar am pierdut cu 3-2. Invit publicul la sală pentru că este deja binecunoscută rivalitatea dintre noi și mereu au fost meciuri frumoase, plăcute pentru public“.
Craiovean get-beget, Nicu Ghionea a mărturisit că nu se sperie de Dinamo, cu toate achizițiile făcute de bucureșteni, și își dorește o victorie cu 3-0. „Ne-am pregătit foarte bine săptămâna aceasta pentru meciul de sâmbătă. Cele mai așteptate meciuri pentru craioveni, indiferent de sport, sunt cele cu Dinamo și Steaua. Pentru noi a existat tot timpul o mare dorință să-i batem. Chiar dacă ei vor să tragă la titlu, nu ne interesează pe noi. Dacă facem 3-0 ar fi excelent, ne ajută și în clasament. Deși am schimbat mulți jucători, nucleul este foarte bun și nu ne sperie Dinamo“.
Craiova și Dinamo s-au întâlnit în această toamnă tot în Bănie, la Memorialul „Radu Zamfirescu“, bucureștenii impunându-se atunci cu 3-0.
„Noi atunci nu eram într-o stare competițională, dar cei de la Dinamo mai făcuseră câteva amicale. De atunci am crescut în joc, în omogenitate. Totuși, cer răbdare, pentru că este greu să formezi o echipă foarte bună în două-trei luni“, a completat Pascu.
Bogdan Ene crede că în derbiuri determinarea celor două combatante este ridicată: „Aceste rivalități între echipele de tradiție fac bine campionatului, cresc nivelul. Vreau să ne luăm revanșa în fața propriului public după înfrângerea de săptămâna trecută. Consider că meciurile de pe teren propriu sunt cele mai importante și trebuie câștigate. După trei etape disputate, SCM-U Craiova se află pe locul patru, cu șapte puncte, în spatele formațiilor din Zalău (8p), Dinamo (8p) și Constanța (9).

Cosma: Vrem lume la sală

Antrenorul echipei feminine de volei, Alex Cosma, invită craiovenii în număr cât mai mare la meciul cu CSM Bucureşti
Antrenorul echipei feminine de volei, Alex Cosma, invită craiovenii în număr cât mai mare la meciul cu CSM Bucureşti

Tot sâmbătă, dar în Sala „Ion Constantinescu“ din strada Brestei, de la ora 11.30, echipa feminină de volei SCM-U Craiova va întâlni una dintre candidatele la titlu, liderul CSM București. „Ne așteaptă un meci foarte greu, sper să avem și noi o evoluție bună și să luăm un punct, chiar trei dacă vom face un joc mare“, a spus jucătoarea Monica Foca. Antrenorul Alexandru Cosma face apel la spectatori: „În ultima vreme publicul s-a cam îndepărtat de echipa de volei feminin și ne-ar ajuta prezența lor“. Intrarea la meci este liberă. Craiova are trei înfrângeri din tot atâtea meciuri și ocupă penultimul loc în clasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS