Alegeri prezidențiale 2014, Paris: doar două secții de votare (una lângă cealaltă chiar) pentru câteva mii de români, cozi infernale și ore bune de așteptare, directive menite să… încetinească votarea. Rezultatul: 1.000 de oameni care nu au mai fost lăsați să voteze.
Peste 2, 3 milioane de români au părăsit hotarele României începând cu 1989 și până în prezent (potrivit INS), iar Ministerul de Externe și Biroul Electoral Central tot nepregătite au rămas. Paris, Londra, Viena, Hamburg, Valencia, New York și multe alte orașe au devenit brusc prea mici pentru dorința românilor de a-și VOTA președintele.
Pe 2 noiembrie 2014, trotuarele Institutului Cultural Român și ale Ambasadei României din Paris forfoteau de oameni veniți să-și îndeplinească datoria morală. Vedeai oameni râzând, oameni cântând imnul României, oameni cu speranță. Îi vedeai ieșind fericiți și spunând că după patru-cinci ore de așteptare au reușit să voteze.
Facem campanii pentru a mobiliza oamenii să vină la vot, dar avem unde să îi primim? Vrem oare cu adevărat să voteze? Căci realitatea faptică relevă împotrivire îndărătnică și rea-voință din partea autorităților române.
E strigător la cer ca după 25 de ani de la ieșirea din comunism să nu ne putem exercita una dintre principalele prerogative democratice. Între hotare, românii sunt amuțiți prin sărăcie și dezinformare generală; peste hotare, prin negarea dreptului de a ne exprima opinia.
Am stat trei ore la coadă și nu am reușit să mai votez. Prin urmare, nu știu cum arătau cabinele de vot, dar niște doamne „mai norocoase“ au ieșit spunând că „ne bagă să votăm la WC, între trei perdele“.
Una dintre respectivele doamne ne-a mărturisit că e supărată pe statul român și pe cetățenii lui pentru că nu fac nimic pentru a schimba situația României; că din cauza lor copiii suferă de acasă după mamele plecate la muncă în străinătate.
A urmat un plâns înecat de strigăte de disperare… Ca ea suntem mulți: familii dezbinate, suflete rătăcitoare.
Imigrația masivă în contextul actual ascunde și generează mai departe un dezechilibru inimaginabil.
Gabriela-Anabella Costache, studentă la Sorbona
