Zeci de tineri interesați de domeniul media și de pericolele rețelelor de socializare au luat parte vineri la conferința „Internetul – țara nimănui?“ organizată în cadrul proiectului „Impactul «New Media» asupra tinerilor din judeţul Dolj“, implementat de Fundația Gazeta de Sud și cofinanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. Invitaţi la eveniment au fost Ştefan Voinea – directorul general al Media Sud Europa SA, Ioana Avădani – director la Centrul pentru Jurnalism Independent şi psihoterapeutul Irina Gruia.
Studenți ai Universității din Craiova, dar și elevi și profesori de la Colegiile Naționale „Frații Buzești“, „Elena Cuza“ și „Carol I“ au participat vineri în număr mare la dezbaterea despre social-media. Interesați de domeniul media, dar mai ales de riscurile provocate de folosirea intensă a site-urilor de socializare, tinerii au interacționat cu speackerii pregătiți să le arate acestora și fața neștiută a internetului. Ștefan Voinea, directorul general al Media Sud Europa SA, a deschis evenimentul în cadrul căruia le-a vorbit tinerilor despre rolul mass-media în societate, despre informațiile luate de pe internet și despre evoluția presei în zilele noastre. „Au apărut din ce în ce mai mulți bloggeri care au foarte multe vizualizări pe internet, dar care nu sunt jurnaliști pentru că ei nu respectă un cod etic. Există mii de site-uri de știri on-line, foarte mulți oameni care au părăsit sau au fost dați afară din instituțiile media tradiționale. Din păcate, majoritatea acestor site-uri sunt foarte slabe, rar actualizate, chiar manipulative. Presa adevărată trebuie să livreze publicului informații pe care cineva vrea să le țină ascunse“, a spus Ștefan Voinea.
Și internetul are legi
Deși majoritatea tinerilor folosesc zi de zi rețelele de socializare, la întrebarea directorului Centrului de Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avădani, „Există legi pe internet?“, tinerii au răspuns răspicat că pe rețelele de socializare nu există nici o lege. Dacă există legi pe internet și dacă o persoană își poate ascunde identitatea în spatele unui calculator sunt numai câteva subiecte pe care Ioana Avădani le-a abordat împreună cu tinerii prezenți. Dezbaterea a venit în ajutorul adolescenților care își petrec majoritatea timpului pe rețelele de socializare și care trebuie să cunoască foarte bine riscurile la care se expun cu fiecare postare pe aceste rețele. Cu exemple concrete, tinerii află că Facebook-ul nu este atât de privat pe cât îl credeau ei, ba, mai mult, acesta este un spațiu public în care se aplică aceleași legi ca în lumea reală. Ioana Avădani a adus în atenția publicului povestea reală a unui tânăr care lucra la o bancă britanică și care a fost concediat după ce a postat o fotografie pe internet.
„Într-o zi s-a învoit de la serviciu sub pretextul că are o urgență în familie. A doua zi când a ajuns la serviciu a găsit pe birou biletul de concediere. De ce credeți că a fost concediat? Tânărul scăpase din vedere faptul că s-a învoit pentru o problemă în familie și la numai câteva ore după ce a plecat de la serviciu, acesta a postat pe contul său de Facebook o fotografie cu el la o petrecere“, a spus Ioana Avădani, arătându-le tinerilor că Facebook-ul este un spațiu public la care poate avea acces oricine și din cauza căruia poți fi oricând tras la răspundere. Mai nou, foarte mulți angajatori se uită pe profilurile de Facebook ale viitorilor angajați tocmai pentru a descoperi și alte, lucruri despre aceştia pe care nu le au trecute în CV.
Faptul că legile se aplică și pe internet este dovedit încă o dată de situația concretă prin care o tânără a fost închisă din cauza unei postări pe internet. După ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, tânăra a lovit o mașină în care se aflau două persoane. Ajunsă acasă, aceasta a postat pe profilul de Facebook următoarele: „Am fost beată și am condus. LOL“. „După postarea fetei, părinții celor două victime au mers la poliție și au făcut plângere, iar judecătorul a condamnat-o pe Paula la muncă în folosul societății și i-a ordonat să-și șteargă profilul de Facebook. Fata nu și-a șters profilul de Facebook, drept urmare aceasta a fost arestată pentru sfidarea justiției“, a menționat Ioana Avădani.
Cât mai mulți tineri dependenți de mediul on-line
Și cum în zilele noastre ne confruntăm cu o dependență de rețelele de socializare, în cadrul conferinței „Internetul – țara nimănui?“ nu a lipsit nici abordarea psihologică. Psihoterapeutul Irina Gruia i-a pus pe tineri în situația de a renunța la telefoanele mobile și, implicit, la internet. Răspunsul acestora a fost categoric negativ. Nici unul din sală nu ar renunța la tehnologiile secolului XXI, care au ajuns să fie atât de dezvoltate încât tinerii discută mai mult în mediul virtual decât față în față.
„Astăzi vreau să-i fac să gândească pe tinerii prezenți pentru că asta e cel mai important pentru viitorul lor. Vreau să-i fac să înțeleagă care este impactul mass-media în viețile noastre, dar vom vorbi și despre manipularea din presă. Trăim în 2014 și nu putem alege, trebuie să ne adaptăm. Să scoatem mass-media din viața noastră cred că ar fi imposibil și în dezavantajul nostru în același timp. Pentru binele nostru trebuie să știm ce să alegem și ce nu“, a spus psihoterapeutul Irina Gruia. Datorită abordării psihologice, tinerii și-au pus imaginația la încercare și astfel au putut da frâu liber ideilor. Faptul că dependența de calculator și de televizor este o adevărată problemă cu care tinerii se confruntă este validat de afirmațiile psihoterapeutului. „Eu am la cabinet un băiat care a ajuns să stea în fața calculatorului și a televizorului 20 de ore pe zi. Practic, acestuia îi mai rămân numai patru ore în care se poate odihni și mânca“, adaugă Irina Gruia.
„De acum știu care sunt riscurile rețelelor de socializare“
Tinerii care au fost prezenți la conferința „Internetul – țara nimănui? consideră că site-urile de socializare sunt o necesitate în ziua de astăzi, dar în același timp știu că acestea trebuie folosite cu limită. „De acum știu care sunt riscurile rețelelor de socializare și știu cum să mă feresc de ele. Personal, folosesc în fiecare zi rețelele de socializare pentru a putea ține legătura cu prietenii. Mass-media ne influențează foarte mult pentru că ne schimbă opiniile“, a spus Oana Ciobanu, studentă în anul I la Facultatea de Litere.
Tinerii au aflat lucruri pe care nu le știau despre rețelele de socializare, iar de acum înainte au declarat că vor folosi cu mai multă atenție internetul. „Pe mine mass-media mă influențează foarte mult. Nu mă las manipulată, dar presa are rolul de a-ți forma o anumită opinie. Mă bucur că am aflat care sunt dezavantajele rețelelor de socializare, iar pe viitor o să fiu mai atentă atunci când le voi folosi“, a spus Flavia, studentă la Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare și Relații Publice.