4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAPADOR-CH cere demisia senatoarei Gabriela Firea, după ce CNCD a decis că acuzaţiile pe care i le-a adus lui Klaus Iohannis pe motiv că nu are copii sunt discriminatorii

APADOR-CH cere demisia senatoarei Gabriela Firea, după ce CNCD a decis că acuzaţiile pe care i le-a adus lui Klaus Iohannis pe motiv că nu are copii sunt discriminatorii

Foto: ampress.ro
Foto: ampress.ro

„Pentru că statutul de senator este incompatibil cu cel de discriminator, APADOR-CH solicită public demisia din funcţie a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea”, anunţă organizaţia. Apelul vine după ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că declaraţiile purtătorului de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, prin care această l-a atacat pe Klaus Iohannis pe motiv că nu are copii „reprezintă fapta de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale”.

APADOR-CH susţine că „săvârşirea de fapte de discriminare este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, care presupune nu numai practicarea, ci şi promovarea unui comportament şi a unui limbaj care, printre altele, să nu discrimineze”.

„Împrejurarea că doamna senator Gabriela Vrânceanu Firea a fost sancţionată cu avertisment, iar nu cu amendă, pentru comiterea faptei de discriminare, nu are nici o relevanţă cu privire la existenţa unei încălcări a legii care interzice discriminarea, încălcare reţinută în sarcina să de către autoritatea specializată în constatarea şi sancţionarea unor astfel de fapte”, continuă Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH).

Potrivit organizaţiei, „caracterul vădit al faptei de discriminare – săvârşite de doamna senator într-o campanie electorală, din poziţia de purtător de cuvânt al unui partid politic – justifică solicitarea demisiei imediate a doamnei senator din această funcţie, chiar în condiţiile în care hotărârea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată în justiţie”.

Ce a decis Consiliul Naţionale pentru Combaterea Discriminării:

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în şedinţa de ieri, 19 noiembrie, că afirmaţiile Gabrielei Firea referitoare la familiile fără copii sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor.

Decizia CNCD:

„Afirmaţiile doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, senator în Parlamentul României, făcute în cadrul conferinţei de presă de la sediul Partidului Social Democrat, din data de 07.10.2014, cu privire la următoarele declaraţii:

‘(…) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil (…)’

(…) ‘Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (…) pentru că un părinte este mult atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la propri copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreagă existenţa acest fapt.’ (…)

(…) ‘poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere’ (…)

(…) ‘În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă’ (…)

Totodată, la întrebarea unui jurnalist prezent la conferinţă de presă – ‘Deci asta ar fi un defect pentru un viitor preşedinte?’, doamna senator a răspuns: ‘Categoric’.

reprezintă fapta de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale, conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamatei i s-a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului.

Totodată Colegiul director condamnă public astfel de declaraţii, considerându-le că fiind discriminatorii şi reiterează apelul către persoanele care deţin funcţii publice sau sunt formatori de opinie în societate să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse.

Vot: în unanimitate a celor prezenţi (6 voturi).

Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă caii de atac la instanţa de contencios administrativ.”

Sursa: Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS