Indiferent dacă aţi planificat o vacanţă de iarnă sau pur şi simplu veţi circula cu maşina în oraş, trebuie să aveţi în vedere faptul că, în sezonul rece, maşina are nevoie de pregătire suplimentară.
Verificarea şi aspectul anvelopelor
Primele schimbări pe care trebuie să le faceţi încep cu anvelopele, care trebuie să fie obligatoriu de iarnă, în cazul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă sau gheaţă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Din experienţa anilor de după 2011, când legea a intrat în vigoare şi în România, posesorii de automobile dau startul schimbului de roţi imediat ce se anunţă ninsoarea sau chiar după ce a nins, iar din această cauză pierd mult timp la cozile din service-uri: „Acesta este motivul pentru care noi, Bosch Car Service ION, am luat hotărârea să ţinem deschis şi duminica în sezonul rece, pentru a servi cât mai mulţi clienţi care nu au timp să vină la schimbul de roţi în timpul săptămânii“, a spus Dănuţ Tobescu, şef service.
Cât priveşte starea anvelopei de iarnă, aceasta trebuie să aibă un profil de 5 ml şi presiune corespunzătoare, verificată în aer liber, pentru acurateţe. Nu recomandăm anvelopele all seazon, anvelopele mai vechi de cinci ani, anvelope de mărci diferite pe aceeaşi maşină şi nici anvelope uzate în mod diferit pe aceeaşi maşină pentru că înlătură posibilitatea de control 100% al maşinii, punând în pericol atât viaţa pasagerilor, cât şi a celorlalţi participanţi din trafic. O maşină cu roţile uzate, cu presiune necorespunzătoare, cu roţile neechilibrate sau nereglate nu poate frâna la timp, nu poate lua curbele corect şi îngreunează traficul rutier. Pentru o frânare optimă, atenţie la plăcuţele de frână, verificaţi-le odată cu schimbul de roţi.
Verificarea consumabilelor lichide
Trebuie să reţineţi că, iarna, din cauza temperaturilor joase, inconstante, consumabilele lichide nu mai reacţionează conform aşteptărilor noastre. De aceea, recomandăm tuturor conducătorilor auto să verifice lichidele la service-uri autorizate, cum este şi Bosch Car Service ION, pentru a preîntâmpina surprizele neplăcute. De exemplu, uleiul de motor se poate îngroşa, lichidul de frână poate îngheţa la ger, de aceea nu este recomandat să lăsăm schimbătorul de viteze acţionat decât dacă maşina se află parcată în pantă. Nu mai vorbim de antigel, care este elementar iarna, sau de lichidul de parbriz, care conferă vizibilitate, având în vedere lipsa soarelui sau ceaţa densă. Acumulatorul trebuie verificat foarte atent întrucât poate ceda în cazul unui ger intens, cu multe grade sub zero. Recomandăm produse antiaburire pentru parbriz şi oglinzi, neapărat racletă, măturică şi alte produse de îndepărtat zăpada de pe maşină. De asemenea, nu trebuie să plecaţi la drum fără lopadă de zăpadă, lanţuri antiderapante (chiar şi sistemele antiderapante pentru propriile încălţări vă pot face viaţa mai uşoară pe timp de iarnă, mai ales dacă maşina este înzăpezită sau geamurile prea îngheţate etc.), cabluri de tractare, soluţii de degivrare, lanternă.
Verificarea sistemului de climatizare şi iluminare
Ca să puteţi dezaburi maşina înainte de plecare, pe lângă spray-ul de degivrare, folosiţi aerul condiţionat, dar trebuie ca acest sistem să funcţioneze la parametri optimi şi filtrele să fie curate, adică să fi fost schimbate la timp. Recomandarea noastră este să încălziţi bine motorul înainte de plecare şi să vă asiguraţi că atât parbrizul, cât şi luneta sunt dezgheţate şi dezaburite, la fel şi oglinzile laterale, astfel încât să aveţi o bună vizibilitate şi confort în maşină. Vizibilitatea mai este dată şi de funcţionarea corectă a sistemului de iluminare, de aceea verificaţi-l şi pe acesta la un atelier service autorizat. În cadrul service-ului nostru, toate aceste verificări se realizează gratuit de către personal specializat, ca să preîntâmpinăm neplăcerile pe care le-ar putea avea iarna clienţii noştri. Detalii găsiţi la service-urile Bosch Car Service ION, din Calea Severinului 56-58, pe www.bcs-ionservice.ro sau la tel. 0251.415.122.