Pompierii olteni si-au inventariat rezultatele activitatii prestate anul acesta si nu au motive sa fie prea multumiti. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvint al Grupului de Pompieri „Matei Basarab“ din Slatina, cpt. Cristian Croitoru, acestia au fost solicitati pe parcursul celor 11 luni scurse pina in prezent in aproape 240 de interventii, din care 190 au reprezentat numai incendii. Din numarul total de cazuri, 148 au reprezentat incendii la locuinte, anexe si alte bunuri apartinind populatiei, inclusiv mijloace de transport proprietate particulara.
„Principalele cauze ale provocarii incendiilor au constat in instalatii electrice defecte sau improvizate si aparate electrice lasate sub tensiune, focul deschis si lasat nesupravegheat in spatii deschise sau inchise, cosuri de fum defecte, sisteme sau mijloace de incalzire defecte, jocul copiilor cu focul, uitarea flacarii de la aragaz deschisa – 55 de cazuri, trasnet si nu in ultimul rind autoaprinderea. Am avut si 26 de incendii provocate in mod intentionat. La actiunile de interventie au fost salvati sapte adulti si un copil. Cu toate acestea, nu pot sa nu amintesc ca am avut si opt decese si doi raniti, fata de anul trecut, cind nu am avut nici un mort“, a spus Cristian Croitoru.
Incendii stinse cu ustensile vechi
Pagubele materiale inregistrate in urma incendiilor au fost estimate de pompierii olteni la aproximativ sapte miliarde de lei, in vreme ce contravaloarea bunurilor salvate reprezinta 41 de miliarde de lei. De remarcat ca valoarea pagubelor provocate de incendiile din cadrul gospodariilor particulare reprezinta aproape trei miliarde de lei (2,8 miliarde de lei, mai exact). In aceeasi perioada, pompierii olteni au depistat in timpul controalelor efectuate aproximativ 4.000 de deficiente si nereguli la normele de exploatare si dotare impotriva incendiilor. Dintre acestea, 99 au reprezentat stari de pericol, 1.530 cauze potentiale de incendiu, 2.190 alte nereguli in domeniul proiectiei si stingerii incendiilor. Cadrele Biroului de prevenire a incendiilor au aplicat in contul neregulilor descoperite 87 de amenzi contraventionale, in suma de 134,1 milioane de lei.
Pompierii olteni continua sa reclame dotarea precara pe care o au la dispozitie. Printre cele mai mari probleme cu care ei s-au confruntat se numara insuficienta accesoriilor de protectie si stingere a incendiilor cu aproximativ 80% fata de adevaratele nevoi! Distributia saraciei pompierilor din Olt a fost clasificata astfel: aparate cu aer comprimat – 50% fata de necesar, furtune de refulare – la fel, costume de protectie – 30%, masini de interventie scoase din uz, mijloace de comunicare „antice“ etc.