Craiova are o bogată moștenire arhitecturală: case boierești astăzi monumente istorice, lăcașuri de cult religios de o deosebită valoare. Aceste locuri ascund însă comori subterane, acele tuneluri demonstrate arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Un alt oraș trăiește în adâncuri.
Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel lung de doi kilometri, care ieşea la malul drept al Jiului. De asemenea, în satul Leamna de Sus exista o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Tot astfel, sub municipiul Craiova se găsea o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care făcea legătura între fostele case boiereşti.
Tunelurile Conacului Glogoveanu
Hristina Talabă vindea în aprilie 1724 „dumnealui vornicul ot sud Mehedinți, Matei Glogoveanu, aceste trei case și cămara care sunt într-un acoperiș cu pivnița și cuhnia și grădina după casă, cu pometuri și curtea“. Așa a început să se scrie istoria Caselor Glogoveanu, ce au fost de-a lungul timpului, pe rând, reședință, spital, tribunal, primărie și din nou tribunal, așa cum au rămas și astăzi. Legendele care s-au țesut în jurul acestui imobil, punct de referință al Băniei, vorbeau de niște tuneluri care plecau de la Glogoveni. Confirmarea a venit în 1974. „Se știa despre Cula de la Glogova, tot proprietate a familiei, că avea un tunel. Se știa despre legăturile boierilor Glogoveni cu Tudor Vladimirescu, revoluționarul de la 1821. Se poate spune că arheologii care au identificat rețeaua de tuneluri în 1974 au mers la sigur“, se punctează în lucrarea „Secretele României subterane“, purtând semnătura lui Ionuț Vlad Mușceleanu și Emil Străinu.
Tunelurile porneau din marea pivniță a clădirii din Bănie, care măsura peste 100 de metri pătraţi. O galerie identificată de arheologi mergea spre Grădina „Mihai Bravu“. În acea vreme se numea „Maidanul lui Brăiloiu“, apoi „Cântarul de piatră“, de-abia din 1874 devenind grădina publică. Ramificațiile mergeau înspre fostele case Coțofeanu, spre Biserica „Sf. Mina“ și spre casele lui Hagi Stan Jianu. „Se presupune că mai există și alte tuneluri care mergeau spre alte case boierești, la vremea aceea locul fiind o zonă elitistă, a celor avuți. Aici se găseau casele Oteleștenilor, Bibeștilor, Obedenilor, Bengeștilor, Coțofenilor, majoritatea construite pe fundații și pivnițe vechi“, se notează în „Secretele României subterane“.
Tunelurile, evadarea elevilor din internat
De existența altor tuneluri ne vorbește și istoricul Toma Rădulescu. „Culele oltenești, palatele domnești, castelele din Occident au, după modelul otoman, tuneluri de retragere. Un lucru absolut firesc. Nici Craiova nu duce lipsă sau nu a dus, căci multe tuneluri au fost distruse de regimul comunist. Lucrurile care se păstrează în tradiție sunt confirmate și arheologic, nu au carater numai de legendă. La începutul secolului XX, când s-a făcut construcția în forma actuală a Hotelului Minerva – sau Casinul Minerva, cum mai era cunoscut, a fost identificat un tunel. După toate probabilitățile, mergea până la Casa Băniei, ca apoi să continue până aproape de Jiu.
De asemenea, s-a identificat un tunel unde este acum Perinița. Pe acesta am apucat să-l văd și eu. Eram copil, mergeam cu tata de mână aproape de acest loc când se demola tunelul din timpul lui Radu de la Afumaţi, sub pretextul că «se bagă partizanii în el». La fel se consideră că au mai existat tuneluri spre Piața Veche. Funcționa acolo căminul elevilor de la Liceul „Frații Buzești“ și ei aveau obiceiul prin anii ‘50 și ceva să treacă prin acest tunel pentru a fugi în oraș, căci regimul internatelor era unul care funcționa după reguli stricte. Când au aflat de existența lui, organele de securitate l-au închis, considerându-l periculos pentru regim, pentru ca apoi să-l dărâme. Aceste tuneluri sunt firești, logice. Erau folosite în trecut pentru a se putea retrage lumea în cazul unei încercări forțate. Oamenii vremurilor de altădată, când teritoriile erau încălcate de cuceritori, trebuiau să găsească soluții de salvare. La fel erau și izvoarele de apă. În epoca romană, fântâna secretă de la Sucidava îi ajuta să reziste la orice atac. Până la urmă, prezența acestor tuneluri, fântâni este fireasă“, spune istoricul Toma Rădulescu.
Bisericile aveau și ele locurile lor secrete: tainițele, aflate fie în subsol, fie în zidul lăcașului de cult, unde se ascundeau obiecte prețioase de cult religios.
Legendă sau nu, sub fiecare oraș există un altul, ce aparține istoriei.
Misterul din adâncuri
Misterul planează însă asupra multor locuri din orașul de sub oraș. Fântâna secretă descoperită acum şase ani în urma unor lucrări de consolidare la clădirea Colegiului „Carol I“ este altă parte din istorie, care stârneşte, incită şi astăzi. Spectaculosul puţ, cu pereţi zidiţi în cărămidă mică, dreptunghiulară, a născut diverse ipoteze. Iniţial, s-a crezut că acesta este un puţ de acces în reţeaua de tuneluri subterane ale Craiovei Medievale. Când s-a scos apa din fântână, s-a observat pe fundul puţului cel puţin un tunel cu pereţii zidiţi, pe care apa a venit imediat şi a umplut fântâna în câteva de minute. Nu se ştie încă unde este izvorul de unde vine apa, chiar şi azi, cu traseul neafectat de fundaţiile construcţiilor din jur.
A doua presupunere legată de fântână este şi mai interesantă. Informaţia provine din jurnalul lui Nicolae Iorga. Acesta spune că există ceva special în clădirile construite de Carol, şi anume două tuneluri de evacuare, la fel ca şi în casele familei Hohenzollern din Germania. El spunea că la a şaptea cărămidă de la gura puţului se află intrarea într-un tunel, marcată de cărămizi în formă de V şi că dacă loveşti cu piciorul în capul vulturului intri în cel de-al doilea tunel.
