Spitalul Judeţean din Târgu Jiu ar putea pierde o parte din banii primiţi de la Ministerul Sănătăţii, dacă sumele alocate nu vor fi cheltuite până la sfârşitul anului, însă riscul este destul de mic. Ministerul Sănătăţii a alocat acestei unităţi suma de trei milioane de lei, iar Consiliul Judeţean Gorj a acordat 500.000 de lei pentru achiziţia de aparatură şi tehnică medicală. Tiberiu Tătaru, managerul unităţii spitaliceşti recunoaşte că în eventualitatea unor contestaţii nu ar mai fi timp fizic pentru organizarea unei noi proceduri de licitaţii, însă probabilitatea ca banii să nu poate fi cheltuiţi este una foarte mică. Tătaru a mai spus că până acum a fost achiziţionată o linie completă de anestezie ATI, un electrocardiograf, un incubator şi un aparat de radiologic complet. „Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a organizat licitaţii pentru toată aparatura pe care noi am solicitat-o Ministerului Sănătăţii. În momentul de faţă avem şase-şapte aparate care au venit deja şi restul urmează să fie livrate de către firmele câştigătoare. Există un risc foarte mic de a nu putea să cheltuim toţi banii primiţi. Poate dacă vor exista contestaţii. Până acum, pe procedura pe care am efectuat-o la licitaţii riscul este foarte mic”, a spus managerul spitalului.
Editor: Oana Olaru