Prefectura Gorj a anunţat că primele ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană (UE) vor ajunge la 13 primării din judeţ. Începând din data de 14 decembrie, timp de trei zile, se va distribui către primării prima tranșă din ajutoarele alimentare din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, respectiv 56.266 pachete.
Repartizarea se va face astfel: în data de 14 decembrie vor primi ajutoarele localitățile Târgu Jiu, Dănești, Bălănești și Bălești. În data de 15 decembrie localitățile Târgu-Cărbuneşti, Turceni și Runcu, iar pe 16 decembrie alimentele vor ajunge în Bâlteni, Bumbești-Jiu, Drăguțești, Motru, Rovinari și Scoarța. „Conform contractului semnat între Ministerul Fondurilor Europene și furnizorul de produse alimentare la data de 2 decembrie 2014, acesta din urmă are obligația de a furniza în 15 zile de la semnarea contractului 20% din cantitatea totală, iar ulterior, la fiecare 15 zile, 40% din cantitate. Persoanele care nu se regăsesc pe listele nominale de la primării, dar care intră în categoriile beneficiare de ajutoare alimentare între data constituirii bazei de date şi data distribuirii sau care din eroare nu au fost cuprinse în baza de date furnizată Ministerul Muncii vor fi trecute de către angajații primăriilor pe listele suplimentare”, a declarat prefectul de Gorj, Alin Văcaru.
Peste 6.000 de beneficiari la Târgu Jiu
Cei mai mulţi beneficiari de alimente gratuite sunt la Târgu Jiu. Potrivit reprezentanţilor primăriei municipiului, 6.128 de persoane vor primi pachetele cu alimente – două cutii cu alimente de bază pentru fiecare beneficiar în parte. Coşul de alimente – ulei, zahăr, făină, mălai, paste făinoase, conserve porc, vită, pate – este în valoare de 128 de lei şi va fi oferit o singură dată pe an. Începând din 2014, vor beneficia de ajutoarele UE şi beneficiarii de alocaţii pentru susţinerea familiei. Alimente vor primi în continuare şi următoarele categorii: familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat; şomerii care primesc o indemnizaţie lunară de până la 400 de lei, precum şi cei care nu mai primesc această indemnizaţie; pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 de lei/lună; pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizaţiei sociale, al căror venit se află sub 400 de lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor Legii 49 din 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.
Primăria Municipiului Târgu Jiu a anunţat că alimentele primite de la UE vor fi împărţite beneficiarilor, începând cu data de 15 decembrie 2014, la sediul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu Jiu, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate, în urma unor bonuri de ordine. Programul de distribuţie până pe 30 decembrie este de luni până vineri, între orele 7:00 – 17:00, iar din 5 ianuarie 2015 programul va fi de luni până vineri în intervalul orar 7:00 -16:00,”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.