Puțini craioveni știu că nu mai pot să monteze bătătoare de covoare în spatele blocului fiindcă amplasarea lor constituie contravenție și se sancționează cu amendă. În schimb, bătătoarele care există deja pot fi folosite.
Proprietarii din blocurile 58 și 59 din cartierul craiovean Lăpuș spun că bătătorul de covoare a dispărut cu mulți ani în urmă. Oamenii susțin că la blocurile vecine mai există astfel de bare, dar proprietarii de aici nu-i lasă și pe ei să bată covoarele sub balcoanele lor. „Noi am avut aici, lângă platforma de gunoi, o bară pentru bătut covoare, dar când s-au făcut parcările au luat-o. De atunci, eu tot am făcut demersuri și la asociație, și la primărie. Am fost și în audiență și mi-au spus de la primărie că acum suntem în Uniune și trebuie să ne modernizăm, să nu mai batem covoarele între blocuri. Dar de la primărie nu mi-au spus că eu nu am pensie ca în Uniune, că nu trăiesc ca în Uniune, că străzile nu sunt curate ca în Uniune. În cele din urmă, am aflat de la cei de la asociație că le-au răspuns de la primărie că amplasarea bătătoarelor de covoare constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 300 – 700 de lei“, se plânge o proprietară din blocul 58 din cartierul Lăpuș.
Oamenii spun că, deși problema lor pare banală pentru autorități, pentru ei este importantă. „Sunt nemulțumit pentru că nu avem o bară pentru bătut covoare. Este una aici, dar fac oamenii gălăgie, că le facem zgomot, că le băgăm praful în casă. Ne descurcăm cum putem. Am spus și la asociație. Vrem să montăm altă bară, dar să avem acceptul primăriei“, spune Petre Luca, proprietar în blocul 59.
Că este sau nu contravenție, asociația de proprietari a solicitat primăriei un răspuns pentru cei pe care îi reprezintă. „În 2013, proprietarii ne-au solicitat amplasarea unui bătător de covoare pentru unele blocuri. Acestea au existat, dar au fost luate de cei care colectează fier vechi, au fost luate la un moment dat de cei de la RAADPFL, când au luat și gărdulețele de la blocuri și alte obiecte metalice. Acum, la solicitarea proprietarilor, am cerut la primărie să ne sprijine în amplasarea acestui bătător de covoare. Numai că răspunsul a fost următorul: conform prevederilor HCL nr. 279/2011, art. 4, alin. 2, lit. g, amplasarea bătătoarelor de covoare constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 300 și 700 de lei. Cele care au rămas sunt de când au fost construite blocurile. Aceste bătătoare sunt utile pentru proprietari, dar, dacă acesta este cadrul legal, îl luăm ca atare“, a precizat Ion Ungureanu, președintele Asociației de proprietari nr. 13 Lăpuș.
Nu mai e la modă să bați covoarele
Dacă amplasarea bătătoarelor pe domeniul public este o contravenție, atunci este greu de înțeles de ce acestea se mai găsesc în cartierele de blocuri din Craiova. Altele sunt amplasate în spațiile verzi dintre blocuri, fără acceptul administrației locale. Adică Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova se aplică și nu prea? „Bara asta este aici de 20 de ani. Nu mai este la modă să bați covoarele, dar astfel de bătătoare ne sunt necesare. Mulți scutură covoarele direct de la balcon, ceea ce nu este nici corect, nici igienic“, este de părere Cornelia Florescu, proprietară din Valea Roșie.
Ce spune legea
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între: 300 și 700 de lei – pentru persoane fizice și 700 și 1.500 de lei – pentru persoane juridice amplasarea bătătoarelor de covoare fără a respecta normele igienico-sanitare în vigoare“, art. 4 alin. 2, lit.g – Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii.