Autorităţile ucrainene şi rebelii proruşi din estul ţării au anunţat joi că, în cadrul negocierilor care au avut loc cu o zi în urmă la Minsk, au încheiat un acord pentru efectuarea unui schimb de prizonieri, potrivit Mediafax.
„Există un acord preliminar pentru predarea a 225 de separatişti în schimbul a 150 de ucraineni”, a anunţat pentru AFP un oficial de rang înalt al serviciilor ucrainene de securitate, Markian Lubkivski.
„Am pregătit totul pentru ca acest schimb să aibă loc în următoarele zile”, a adăugat Lubkivksi, potrivit căruia rebelii deţin în total peste 680 de ucraineni.
Un negociator separatist, Vladislav Deinego, a confirmat schimbul de prizonieri pentru AFP. „Vom recupera 225 de bărbaţi în schimbul a 150 de-ai lor”, a spus el.