4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRepetam din greselile trecutului?

Repetam din greselile trecutului?

In vara acestui an a fost oarecum liniste in Banie, oltenii reusind o clasare promitatoare, locul patru, dupa cele trei echipe puternice din Capitala. Universitatea a fost considerata campioana provinciei, iar obisnuitele seisme oltenesti nu au scuturat asta-vara clubul. Mircea Rednic a facut doua liste de jucatori, una neagra si alta a achizitiilor, apoi a inceput circul declaratiilor: cupele europene, campionatul sau/si cupa sezonului 2004/2005. Toti am fost atrasi de zimbetul „Puriului“, iar cind Gane si Rubenilson au semnat pentru Craiova am crezut ca, in sfirsit, acest cuplu de atac va produce zile negre portarilor din Romania.

Pe linga cei doi, inca aproape o echipa a sosit la Universitatea, dar cei cu adevarat fotbalisti – cum ar fi Pascovici sau Narcis Raducan – nu au ajuns in Banie. Nu din vina lui Rednic, ci a bugetului. Am inceput campionatul cu stingul, iar dupa citeva etape ne-am trezit la o realitate aproape… ireala: evolutii modeste, unele chiar penibile, si rezultate pe masura.

Imediat au aparut tot felul de disensiuni si scandaluri, inclusiv in interiorul echipei. Patronul Staicu, cel care trebuia sa stapineasca situatia, nu a reusit mai nimic, iar presedintele Badea s-a lasat si el depasit de deriva din Banie. A inceput circul retragerilor, apoi al antrenorilor cu ziua, in timp ce echipa isi continua declinul, ajungind prin a deveni, in final, „lanterna rosie“ a campionatului!

Problemele Universitatii nu s-au oprit aici. A urmat un alt circ, oarecum electoral, adica povestea cu injuraturile dintre Solomon si Staicu, apoi pupat piata primariei si momentul alegerilor, cel care a lasat lucrurile ca la inceput. Ce urmeaza? Un retur care ar putea aduce in Banie bucurie, in cazul cistigarii Cupei Romaniei,

Despre cealalta varianta, aceea a retrogradarii, nici nu vreau sa amintesc acum. Cei care sint in prezent in capu’ trebii – fratii Staicu, managerul Badea – trebuie sa stie ca fara intariri serioase Universitatea nu se va salva doar ca, chipurile, Mitica de la liga e cu noi.

Si am ajuns din nou la momentul de asta-vara, cind ne lovim de un buget neadecvat. Probabil ca va fi vindut Plesan si atunci ceva dolarei vor fi virati si pentru achizitii. Staicu are totusi de gind sa incheie, la vara, afacerea Universitatea, asa ca orice pas de azi inainte e gindit contabiliceste…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS