Iesit momentan din fotbal pe usa din dos, dupa ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping, Adrian Mutu ramine in centrul atentiei. Pentru ca se apropie perioada de transferari, numele „Briliantului“ se regaseste pe lista de achizitii a mai multor echipe, chiar daca el va deveni „apt“ de joc abia dupa 18 mai 2005, cind expira suspendarea dictata de federatia engleza. Deocamdata insa, Mutu nu stie incotro o va apuca de la anul, neexistind pe adresa sa nici o oferta concreta.
Aflat sub contract cu firma italiana de impresariat GEA World, condusa de unul dintre oficialii lui Juventus, Luciano Moggi, atacantul roman a si semnat un precontract cu gruparea torineza, insa prezenta sa pe „Delle Alpi“, din primavara, nu este chiar asa de sigura.
Presa italiana a dezvaluit faptul ca „Batrina Doamna“ nu este chiar asa avida de Mutu, tehnicianul Fabio Capello nefacindu-si prea multe planuri pentru apropiata perioada de mercato. Desi anuntase initial ca ar dori sa intareasca mai de graba defeniva, Capello s-a razgindit si nu mai vrea nici un jucator in aceasta iarna, considerind ca Juve este capabila sa-si mentina avansul de patru puncte fata de Milan. Si, oricum, in atacul torinez se afla Del Piero, Trezeguet, Ibrahimovici si Zalayeta, sustinuti din spate de fostul „Balon de Aur“ Pavel Nedved, Mutu trebuind sa transpire astfel serios pentru a-si cistiga un loc de titular.
Variantele Fiorentina si Palermo
Dupa toate probabilitatile, primavara il va gasi totusi pe „Briliant“ in Serie A, dar la alta echipa. Revenita in prima liga, Fiorentina s-ar putea alege cu Mutu, Juve parind decisa sa-l cedeze pe roman formatiei viola, singura care se aratase dispusa sa ofere si ceva bani daca Chelsea isi mentine pretentiile anuntate. Dar, de data aceasta, gruparea patronata de Diego Della Valle nu s-a mai aratat la fel de dornica sa-l transfere pe fostul component al echipei londoneze, cum se intimplase la inceputul sezonului. Atunci, Adi se afla in capul listei de achizitii al formatiei din Firenze, care visa chiar la cupele europene cu un cuplu de atacanti Portillo – Mutu, doar interventia pe piata a lui Juventus facind ca gruparea viola sa se lase pagubasa.
Intre timp, directorul general al Fiorentinei, Fabrizio Lucchesi, a anuntat ca are in vizor alti fotbalisti, atacantul roman nefiind nici macar al doilea in ordinea preferintelor, oficialul viola gindindu-se la argentinianul Julio Ricardo Cruz, ajuns rezerva la Inter, si chiar la juventinul Marcelo Zalayeta. Intentia lui Lucchesi este sa aduca in Firenze alte nume sonore, dar cu pretentii financiare mai scazute decit ale „Briliantului“.
Singurul avantaj pe care poate sa-l ofere un transfer al lui Adrian Mutu este ca fotbalistul poate fi achizitionat gratis, el devenind liber de contract dupa ce Chelsea i-a reziliat unilateral angajamentul. De aceea, romanul are in continuare mare cautare, pe fir aflindu-se si o alta nou promovata in Serie A, Palermo, sicilienii, care s-au descurcat destul de bine in campionat, urmarind sa dea anul viitor marea lovitura pe piata transferurilor.
Salvarea lui Mutu s-ar putea numi totusi Cesare Prandelli, fostul sau tehnician de la Parma, care l-a sustinut si in momentul cind jucatorul a fost depistat pozitiv, dorindu-l sub comanda sa in vara, cind va prelua pe Fiorentina.
Chelsea se pregateste de judecata
Situatia lui Adi Mutu nu este insa chiar asa de simpla. Pentru ca romanul poate ajunge gratis la orice echipa, Chelsea nu doreste sa stea cu miinile in sin. Conducerea gruparii londoneze vrea sa recupereze macar o parte din banii pe care i-a platit pentru „Briliant“ atunci cind l-a adus de la Parma si solicita un procent din viitorul transfer al romanului.
Chelsea intentioneaza sa-l dea in judecata pe Mutu pentru prejudiciile cauzate in urma depistarii sale pozitive, in timp ce internationalul nostru este decis sa se prezinte in instanta pentru a-si pastra drepturile. „Daca ei au gresit atunci cind mi-au reziliat contractul este treaba lor. Eu sint acum jucator liber si nu au nici un drept sa se opuna transferului meu in alta parte“, a afirmat Mutu, care este convins ca intentia englezilor de a nu-i elibera „cartea verde“ pentru un viitor transfer nu poate avea sorti de izbinda. Oficialii gruparii londoneze au dat insa de inteles ca ii vor da romanului permisul de munca abia in vara lui 2007, cind i-ar fi expirat in mod normal contractul cu formatia patronata de Roman Abramovici.