4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul Europei si Consiliul European - organisme cu scopuri diferite

Consiliul Europei si Consiliul European – organisme cu scopuri diferite

Votul negativ primit de Cristina Pirvulescu, aspiranta la fotoliul de ministru al integrarii, din partea comisiilor de politica externa ale parlamentului, este pe deplin justificat. Neputinta acesteia de a explica diferentele dintre Consiliul European si Consiliul Europei au stirnit minia parlamentarilor, pe buna dreptate. Pentru un potential ministru, necunoasterea atributiilor celor doua organisme este la fel de grava ca necunoasterea abecedarului sau a tablei inmultirii de catre un licean. Iata ce ar fi trebuit sa raspunda candidata la portofoliul de ministru cu privire la cele doua organisme internationale, care au „obiecte de activitate“ diferite.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, liderii politici ai Frantei, Germaniei, Angliei, Belgiei au initiat o serie de proiecte politice comunitare, care l-au avut ca principal animator pe Jean Monnet, consilierul ministrului de externe al Frantei, Robert Schuman. Unul dintre aceste proiecte a fost Consiliul Europei, care a fost infiintat in anul 1949, avind sediul la Strasbourg. Acesta reprezinta un organism european de cooperare parlamentara, specializat in apararea drepturilor omului; cuprinde patruzeci si cinci de state membre.

Din structura sa fac parte:

-Adunarea Parlamentara, alcatuita din parlamentari delegati de statele membre; adopta rezolutii cu doua treimi din voturi;

-Comitetul de Ministri, cuprinde ministrii de externe ai statelor membre;

-Curtea Europeana a Drepturilor Omului, un tribunal european cu sediul la Strasbourg;

-Secretariatul, care cuprinde functionari (1.200) din tarile membre.

Consiliul European este forma pe care o ia reunirea statelor membre ale Uniunii Europene, la nivelul sefilor de stat sau al premierilor, care se intrunesc o data la sase luni (durata unui mandat de presedinte al UE). In acest cadru, statele membre se informeaza reciproc, iar concluziile desprinse devin orientari politice comune. Acesta a aparut dintr-o necesitate practica, intrunindu-se prima data in 1961, si a fost statuat ca institutie a UE pe 7 februarie 1992.

Inca din 1985 aparuse ideea incheierii formarii Pietei Interne Unice in Europa, proces inceput in 1957 cu infiintarea Comunitatii Europene. Favorizata de transformarile politice din Europa, ideea s-a concretizat prin Tratatul Consiliului European de la Mastricht din 1992, care a instituit Uniunea Economica si Monetara incepind cu 1 noiembrie 1993, cind apare si denumirea de Uniunea Europeana (UE).

Aceasta isi propunea sa realizeze:

-o uniune economico-monetara, chiar cu moneda unica, in vederea promovarii progresului economic si social;

-cooperarea pe scara larga in justitie si afaceri interne;

-promovarea unei politici de aparare comune;

-introducerea cetateniei europene si protejarea dreptului cetateanului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS