Tot mai mulţi vârstnici îşi petrec sfârșitul vieții departe de copii, fără hrană, fără căldură. Nu puţine sunt cazurile când copiii sunt abuzaţi cu bestialitate de cei care le-au dat viaţă. Toate aceste situaţii ar trebui atent monitorizate de autorităţi. Vinovaţi sunt toţi: familie, medici de familie, asistenţi sociali, edili locali. În tot acest timp, mor oameni…
Nu de puţine ori, v-am prezentat în Gazeta de Sud drame trăite de copii sau vârstnici din judeţul Dolj. Fetiţa crescută în jug, copilul cu obezitate morbidă care nu a primit asistenţă socială şi medicală ani în şir („Povestea incredibilă a fetiţei crescute în jug“ – publicat pe 24.11.2014, „Copilul bolnav de obezitate morbidă a murit“ – publicat pe 1.08.2013) sunt doar două dintre poveştile ce au avut un sfârşit dramatic. Lunar, mii de doljeni cu probleme beneficiază de diverse facilităţi: fie că sunt ajutoare sociale, indemnizaţii de handicap, indemnizaţii pentru asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi. Alte sute de persoane ar trebui atent monitorizate, fiind în situaţii cu risc de abandon, de neglijare sau diferite tipuri de abuzuri. Asistenţii sociali din cadrul primăriilor ar trebui să le treacă periodic pragul tuturor acestor oameni pentru a vedea modul în care trăiesc, dar şi pentru a întocmi anchete sociale. Dacă ajung sau nu asistenţii sociali în locuinţele acestor oameni este greu de spus, însă un lucru e cert: de cele mai multe ori, în astfel de cazuri se intervine foarte târziu, după ce acestea ajung mai întâi în atenţia presei.
Femeia din staţie
De aproximativ doi ani, o femeie doarme pe o bancă într-o staţie de autobuz. Este un om al străzii, un om al nimănui. Nu are vârstă, nu are nume, este un om bolnav care nu-și poate coordona viața. Oamenii o știu ca pe „femeia din stație“, pentru că de peste doi ani doarme în stația de autobuz din Craiovița Nouă, zona de la Poștă. Casa ei este o bancă din stație. Aici își strânge bruma de haine pe care le primește de milă de la trecători sau de la locatarii din blocurile învecinate. Această bancă din beton este patul ei, aici doarme chiar dacă afară sunt -15 grade Celsius, dacă plouă, ninge sau este arșiță. Lumea roiește în jurul ei, iar femeia a ajuns să facă parte din „peisaj“. Călătorii care circulă cu autobuzul au ajuns să-i cunoască povestea, la fel și vânzătoarele de la magazinele din jur. Primește zilnic de pomană, din asta trăiește.
Ieri, în jurul orei 10.00, femeia încă stătea învelită în pături, întinsă pe banca de ciment. Abia i se vedeau ochii. „Lăsați-o că așa stă aici de câțiva ani“, spune un bărbat din stație, văzând că încercăm să stăm de vorbă cu femeia care doarme pe bancă. Refuză să răspundă, trăgându-și mai mult o pătură de lână peste cap. Povestea ei o aflăm de la vânzătoarea de la magazinul în fața căruia doarme. „Este de mult timp aici. Aici doarme, aici mănâncă. Mai pleacă, dar tot aici vine. Au mai luat-o cei de la Poliția Locală, dar nu vrea să rămână unde o duc. Tot aici se întoarce. Are și o poveste tristă“, afirmă vânzătoarea.
Nu aparține nimănui
Mulți îi cunosc povestea, puțini sunt cei care se întreabă ce caută aici. Și chiar dacă se întreabă, nu au puterea să ia nici o măsură. Pentru că, spun ei, au tras semnale de alarmă, au anunțat pe cei în drept să ia măsuri, dar femeia care probabil nu este responsabilă de faptele ei se reîntoarce aici. „Este aici de multă vreme. Oricât ar fi de frig, ea aici stă. Îi aduc oamenii de prin blocurile din jur haine, pături, mâncare. Și eu i-am dat. Ea are probleme psihice, dar… Am anunțat Poliția Locală să vină să o ia, să o ducă la un adăpost, la spital, dar degeaba. Au venit, au ridicat-o și după două-trei zile s-a întors. Pe mine este supărată că am anunțat autoritățile, dar eu așa am crezut că este mai bine. Nu are nimeni ce să-i facă. Nu aparține nimănui“, povestește vânzătoare de la toneta de bilete, Domnica Gorun.
Trecătorii care-i cunosc trecutul spun că femeia a avut un rost, dar problemele vieții au adus-o aici. „Din câte știu eu, că zilnic o văd aici și locuiesc în blocul vecin, femeia a avut probleme. I-ar fi murit copiii. Apoi ar fi girat pe cineva și așa și-a pierdut apartamentul și a ajuns pe stradă. Numai că de la primărie au luat-o de aici, i-au dat un loc de muncă pe la Salubritate, i-ar fi dat o cameră, dar în cele din urmă tot în stradă a ajuns. Că o apucă așa și nu stă unde o duc ăștia. E clar că nu mai este un om normal“, este de părere Ionel Andrei.
I s-a întins o mână
Nimeni nu-i știe numele, nimeni nu-i știe vârsta. Vine și pleacă. Trăiește din mila trecătorilor. „Trec frecvent, nu știu cum o cheamă. Nu vorbește cu toată lumea, doar cu cei care-i dau de milă. Eu am auzit povestea ei de la oameni, că i-au murit copiii, bărbatul, că a pierdut casa, dar nu vrea să plece de aici“, ne spune alt craiovean, Dumitru Ibinceanu.
Cât de adevărată este povestea femeii din stația de autobuz, nu știe nimeni. Cert este că autoritățile au încercat să o ajute, să-i ofere un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului, dar pentru ea tot strada rămâne acasă.
„Cazul bătrânei Aurica Tomescu (acesta este numele ei – n.r.) este cunoscut și la nivelul instituției noastre. Noi am mers împreună cu cei de la Asistența Socială, am luat-o din acel loc, am dus-o la centrul de pe Râului, la Spitalul de Neuropsihiatrie, la Spitalul Județean, dar refuză să rămână și se întoarce în stradă. În perioada când temperaturile au fost foarte scăzute, angajații Poliției Locale au însoțit Serviciul de Ambulanță în acțiunea de adunare de pe stradă a oamenilor fără adăpost, au luat inclusiv această femeie, dar într-un final ea se întoarce în stradă. Cei de la Asistența Socială știu situația ei“, a spus Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova.
Unde ajung bătrânii?
În Urgenţa Spitalului Judeţean Craiova se adăpostesc frecvent persoane fără adăpost sau vârstnici care nu mai au pe nimeni. Chiar în aceste zile, şapte persoane sunt cazate la Unitatea de Primiri Urgenţe. Şi Centrul Social „Sfântul Vasile“ aflat sub patronajul Mitropoliei Olteniei, prin Asociaţia „Vasiliada“, destinat persoanelor fără adăpost, este ocupat în cea mai mare parte a anului la capacitate maximă. „Doar în ultimul an, de exemplu, am avut 15 vârstnici care au apelat la noi. Au fost situaţii diverse: fie şi-au pierdut casele după ce copiii le-au ipotecat pentru credite bancare, fie locuinţele lor au fost retrocedate şi au rămas pe drumuri, fie nu mai aveau pe nimeni să îi îngrijească, copiii fiind plecaţi departe de casă. Am încercat să îi reintegrăm în familie, însă nu am reuşit acest lucru. Copiii au motivat că au propriile familii, greutăţi, că nu se înţeleg cu părinţii. Le-am întocmit documentaţia şi i-am internat în centre pentru persoane vârstnice. Au fost situaţii când, până am reuşit să îi internăm într-un centru specializat pentru vârstnici, i-am ținut la noi chiar şi doi ani“, a povestit părintele diacon Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului „Sfântul Vasile“.
În Complexul „Sf. Mina“ din Craiova pot fi internaţi doar cei care au un certificat de handicap
Şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj are în subordine un centru în care se află vârstnici. Aici însă se pot interna doar bătrânii care deţin un certificat de handicap, indiferent dacă locuiesc în Craiova sau în altă localitate din judeţ. „Este vorba de Complexul «Sf. Mina» situat în cartierul Craioviţa Nouă. Avem o capacitate de 40 de locuri. Pentru a se interna la noi însă, familia trebuie să solicite sprijin asistenţilor sociali din cadrul primăriei de care aparţin. Aceştia au obligaţia să vină la domiciliul vârstnicului, să întocmească o anchetă socială, să vadă concret condiţiile în care trăieşte, dar şi starea de sănătate. Apoi, dosarul întocmit de asistentul social trebuie trimis către DGASPC Dolj, mai precis către Comisia de încadrare a persoanelor cu handicap, pentru o evaluare complexă a stării de sănătate a vârstnicului. Doar această comisie poate decide instituţionalizarea“, a spus dr. Lidia Constantinescu, directoarea Complexului „Sf. Mina“.
Bătrânii internaţi în acest centru trebuie să plătească lunar 620 de lei, iar cei care au venituri mai mici – 80% din pensie, iar familia este obligată să plătească diferenţa.
Căminul pentru Persoane Vârstnice – şansa bătrânilor din Craiova
Pentru cei din Craiova rămaşi fără sprijin la vârsta a treia există Căminul pentru Persoane Vârstnice (CPV), care are o capacitate de aproximativ 320 de locuri. Bătrânii care au pensie sunt obligaţi să achite o contribuţie de 700 de lei pe lună. Taxa pentru cei care au pensii foarte mici şi nu au aparţinători este de 80% din valoarea pensiei. „În anii trecuţi, cel puţin pe perioada iernii aveam foarte multe cazuri sociale care ajungeau la noi, oameni fără adăpost, fără pensie. De anul trecut însă, de când am început reabilitarea căminului, nu am mai primit astfel de cazuri. Cei mai mulţi dintre cei internaţi la noi sunt vizitaţi de familie, chiar dacă în unele cazuri mai rar. Apoi, atunci când medicii noştri observă că bătrânii sunt extrem de grav, anunţăm obligatoriu aparţinătorii“, a spus Vali Giurcă, directorul CPV.
Îşi petrec ultimii ani din viaţă în unităţi medico-sociale
Pentru vârstnicii din afara Craiovei există unităţile medico-sociale din Pleniţa, Melineşti, Bechet, Sadova, Amărăştii de Jos, Cetate, Brabova. Şi acestea sunt ocupate la capacitate maximă. În Centrul Medical din Bechet, de exemplu, şi-au găsit liniştea 45 de vârstnici din Bechet, Ostroveni, Călăraşi, Gângiova, Dăbuleni şi chiar Craiova. Opt dintre bătrânii internaţi în acest centru se află aici de peste un an. Cazurile sociale care stau mai mult de o lună trebuie să plătească jumătate din pensie, indiferent care ar fi valoarea acesteia. Mulţi dintre bătrâni nu au fost vizitaţi nici măcar de sărbători. Majoritatea au copiii plecaţi departe, la muncă în alte ţări. „Am avut un pacient din Ostroveni pe care l-a adus familia. Aşa de mult s-a supărat bătrânul că l-au dus de acasă că timp de câteva săptămâni a intrat în greva foamei. Am sunat familia să o rugăm să vină să îl ia de la noi, însă ne-au reclamat că ei plătesc şi în consecinţă să le ţinem părintele. În scurt timp a murit… Avem acum un pacient trimis de medicii de la Spitalul Judeţean din Craiova. Nu avea nici documente bătrânul, nu primea pensie… I-am făcut documente şi pentru că era trecut de 65 de ani l-am oprit la noi. La început, pe timp de primăvară, a plecat, obişnuit fiind pe străzi, însă după aceea a revenit şi nu a mai plecat“, a spus dr. Luiza Tulitu, directoarea Unităţii Medico-Sociale Bechet.
