Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a fost condamnat definitiv azi de ÎCCJ la 2 ani de închisoare cu executare, potrivit Agerpres.
În dosarul „Voluntari”, Mitrea este acuzat de luare de mită. Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC. DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.