6.4 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Caracal porneste la drum cu „Rosu“

FC Caracal porneste la drum cu „Rosu“

Antrenorul principal Nae Ungureanu se va reintilni astazi, la Caracal, cu echipa pe care a fost obligat s-o paraseasca in vara anului trecut, dupa prima etapa. Prima parte a pregatirii este programata la Caracal, inclusiv vizita medicala (miine).


„Rosu“ nu semnase pina ieri contractul cu FC Caracal, dar este increzator in noul mariaj cu echipa la care a mai fost in doua rinduri (returul 2003/2004, vara anului 2004): „Nu am semnat, dar am batut palma, cum se spune. Adica, m-am inteles cu finantatorul George Ilinca asupra datelor contractuale, discutind cam toate problemele. Ce a fost in trecut a trecut! Obiectivul este salvarea de la retrogradare. Nu vorbesc acum nimic de viitorul campionat. Promovare? Ce sens are sa incepem iarasi cu declaratiile, cu promisiunile… Asa s-au facut fel de fel de promisiuni in vara anului trecut si uitati unde a ajuns echipa din motive cunoscute si de presa“, a spus ieri Ungureanu.


In privinta lotului, antrenorul principal, care va fi secondat de Sabin Ciurea, nu a oferit amanunte: „Deocamdata, s-a renuntat la un singur jucator din vechiul lot, Corneanu, acesta fiind declarat de FRF liber de contract. De fapt, Corneanu nu a fost printre titularii din tur. Sa vedem ce se poate achizitiona. Din cite stiu, nu s-a semnat cu nimeni deocamdata, dar discutii si negocieri s-au purtat. Oricum, pe 24 ianuarie, vom pleca intr-un cantonament centralizat la Baile Govora si pina atunci trebuie sa se rezolve si problema completarii lotului.“


Pleaca Bornescu?


Despre probabilitatea ca portarul Mircea Bornescu sa plece in campionatul Turciei, antrenorul Ungureanu a spus ca, in principiu, s-ar parea ca el va ramine la FC Caracal. „Nu cunosc detalii despre Bornescu. Mai bine cautati-l pe George Ilinca, deoarece nu ar fi exclus sa fi aparut informatii de ultima ora pe care eu nu le cunosc.“


Paul Valuta, George Ilinca si Bornescu nu au raspuns ieri la telefon. Jean Nitulescu, care, dupa toate probabilitatile, va reveni in staful clubului din Caracal, a evitat sa ofere amanunte presei: „Inca nu am fost numit oficial in vreo functie la FC Caracal, motiv pentru care nu pot face comentarii“.


S-ar parea ca patronii echipei ar fi cerut un pret destul de ridicat pentru talentatul portar Bornescu… Aseara ar fi trebuit sa se clarifice situatia lui Bornescu deoarece in Turcia campionatul reincepe peste doua saptamini…


Paduret sustine ca nu s-a inteles cu nimeni


Asa cum GdS a scris zilele trecute, FC Caracal ar fi facut o oferta mijlocasului Romeo Paduret, ultima oara la Universitatea, iar jucatorul a confirmat, cu jumatate de gura, ca s-ar fi interesat cineva de la FC Caracal de el. De fapt, fostul antrenor Silvian Cristescu ar fi intocmit o lista in care ar fi solicitat, printre altii, pe Paduret si Mircea Ilie.


Paduret a spus ieri: „In prezent, situatia mea este incerta. N-am semnat cu nimeni si nici nu m-am inteles cu nimeni. Astept, asa cum am mai spus, unele raspunsuri“. Gabi Stan, antrenorul echipei FC Brasov, a declarat presei ca printre noutatile din aceasta iarna ar fi posibila si transferarea lui Paduret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU