O consfatuire inutila

Ion Iliescu a organizat la Cotroceni o consfatuire privind problemele culturii nationale. La finele celor trei ore si ceva de dezbateri, concluziile au fost impartite. Unii au vazut in sindrofia prezidentiala un nou prilej de a pierde timpul sub un pretext maret. Altii au considerat reuniunea ca un succes urias, meritind un semn in Marea Carte a Culturii Nationale.

Dupa parerea mea, de participant la conferinta, adevarul e pe undeva la mijloc. Daca raportam sedinta la interesul politic al lui Ion Iliescu, ea a fost un indiscutabil succes. De mai multa vreme, presedintele cauta sa se inscrie in ipostaza de Tatuc al natiunii, de om aflat deasupra ciondanelilor politice, preocupat exclusiv de interesul patriei. O reuniune pe temele culturii vine la fix pentru o politica de imagine. Spiritualitatea e o chestiune nationala. De asigurarea unei permanente a culturii depinde insusi viitorul tarii. Nu e mai putin adevarat insa ca domeniul culturii e, in prezent, unul in stare sa-i adune la un loc pe cei divizati de batalia politica. Pe de o parte, pentru ca un deceniu si ceva de tranzitie a impus o concluzie de bun-simt: adversitatile politice nu-si au locul in cultura. Pantheonul national e un exemplu. Statuile de aici stau una linga alta, desi, cind erau oameni, le desparteau numeroase lucruri. Politician nascut si nu facut, Ion Iliescu a sesizat in cultura teritoriul fertil pe care-si poate desfasura incordarea sa de a trece drept unificator al natiunii dezbinate.

Tot in planul imaginii trebuie sa punem la socoteala forta electorala a oamenilor de cultura. Desi n-au bani ca afaceristii, intelectualii pot influenta prin scris sau prin viu grai opinia publica. Sensibili cum sint la vorba buna, azi, cind tutela comunista nu mai e, iar creatia se confrunta cu indiferenta colectiva, intelectualii sint sedusi de orice bunavointa a puterii. Stiind aceasta, Ion Iliescu nu numai c-a pus la cale consfatuirea de la Cotroceni, dar, mai mult, s-a straduit sa le dea celor prezenti iluzia unei atentii. In prezidiu au luat loc, alaturi de premier, ministri-cheie ai guvernului, inclusiv cel al finantelor. Toate propunerile vorbitorilor, inclusiv cele fanteziste, au beneficiat de inalta aprobare prezidentiala.

Daca reuniunea s-ar fi desfasurat inainte de 1989, mai mult ca sigur as fi considerat-o un pas inainte in rezolvarea dificilelor probleme ale culturii. Un secretar general al partidului, o data convins de justetea unor propuneri, le-ar fi putut transpune in practica. Din nefericire, Ion Iliescu e doar presedinte. Si, pe deasupra, presedinte intr-o tara al carei mecanism se afla in miinile primului ministru. Asa cum s-a vazut si din desfasurarea reuniunii, bunavointa cu care au fost primite unele sugestii nu inseamna mai mult decit o alinare a suferintelor. De vindecat, nici vorba. Aceasta deoarece tratamentul gravelor maladii pe care le incearca azi cultura romana e de competenta primului ministru. Or, domnul Adrian Nastase, mult mai binevoitor cu vinatoarea si pescuitul decit cu lectura si cu scrisul, n-a dat nici un semn c-ar intentiona transpunerea in practica a propunerilor care l-au entuziasmat pe domnul Ion Iliescu.

Si, chiar daca ar fi fost receptiv la drama culturii, primul ministru tot n-ar fi putut realiza cine stie ce. Problema fundamentala a culturii de azi o reprezinta absenta banilor. E insa o problema nascuta din realitate si nu din capriciul guvernantilor. Daca lipsurile materiale cu care se confrunta cultura ar fi rodul unei ostilitati a puterii, o consfatuire precum cea de la Cotroceni ar fi dus totusi la o imbunatatire a situatiei. Nenorocirea culturii sta insa in criza profunda pe care o traverseaza tara. In aceste conditii, momentul de la Cotroceni s-ar fi dovedit util pentru cultura daca el ar fi fost, sa-i spunem, o mineriada. Speriati de perspectiva aruncarii din jilturi, guvernantii s-ar fi precipitat sa caute prin conturile din banca. Simplu conclav intelectual, cu discursuri frumoase, mai toate extrem de binevoitoare cu puterea, consfatuirea de la Cotroceni va ramine o pe cit de seducatoare manifestare, pe atit de inutila.