De cum treci de localitatea Capu Dealului, de departe se zăresc sate înșiruite, ca o salbă, la poalele dealurilor printre care și-a croit drum Gilortul cu apele lui limpezi. Sunt satele comunei gorjene Aninoasa: Bobaia, Sterpoaia, Groșerea, Costești. Istoria locului spune că numele localității provine de la primii locuitori ai zonei care se numeau Aninoșeanu.
Drumul urcă pe lângă dealurile ocrotitoare cu casele așezate la poale, comuna Turburea rămâne în urmă și ajungem în Aninoasa. Încă de la intrare te întâmpină două clădiri impunătoare, una este biserica, iar cealaltă conacul boierului Dinel Negrea, care nu mai păstrează nimic din măreția de altădată, acum fiind doar o clădire cu o arhitectură frumoasă, modernizată și zugrăvită în portocaliu cu ferestre din pvc.
Drumul asfaltat urcă lin, trecem de „satul“ de romi și ajungem în inima comunei Aninoasa. Este forfotă, oamenii vin și pleacă de la primărie. În rest ici, colo vezi câte un trecător pe drum. Am bătut la ușa primarului Ilie Pietroi aflat în fruntea comunei din 2008. El știe cel mai bine cum stau lucrurile în Aninoasa. „Comuna Aninoasa are în jur de 3.900 de locuitori. Populația este îmbătrânită. Tinerii, cei mai mulți dintre ei, au plecat la muncă în străinătate. Aici nu prea au ce să facă, au lucrat în domeniul petrolier, pe platforma Turburea, Țicleni, în domeniul extracției și forajului. Au muncit și în Valea Jiului. Multe persoane au fost disponibilizate. Cei mai mulți se ocupă acum cu agricultura, cu creșterea animalelor. Întreprinzători nu prea sunt în localitatea noastră. Zona nu se mai dezvoltă. Localitatea este așezată între Craiova și Târgu Jiu, unde oamenii ar putea lucra, dar distanța pentru navetă nu prea îi avantajează. Cum spuneam, tinerii din comună au plecat din țară. Lucrează în toată Europa. Ei revin în vacanță, construiesc, dar…“, se oprește brusc din povestit primarul Ilie Pietroi.
Edilul din Aninoasa mărturisește că și-a dat silința pentru ca oamenilor din comună să le fie bine. A asfaltat drumurile, le-a adus apa potabilă la poartă, au gaze naturale în satele din Aninoasa, televiziune prin cablu. „Prima mea grijă a fost dezvoltarea infrastructurii. Am atras fonduri nerambursabile și am asfaltat nouă kilometri de drum și am extins apa până în satul Bobaia. Am pregătit pentru asfaltare drumul care leagă satul Groșerea și Costești. În satele Bobaia și Groșerea este acum apă la pompele stradale. Avem un proiect pentru canalizare. Între realizări mai pot enumera Baza sportivă din satul Groșerea, școala și grădinița din aceeași localitate. Este dificil pentru că trebuie să ne limităm doar la banii din bugetul propriu și la fondurile pe care le putem atrage. Avem în Groșerea un arbore secular pe care l-am declarat monument al naturii“, a adăugat Ilie Pietroi, primarul comunei Aninoasa.
Bogății pierdute
În comuna Aninoasa am găsit și o clădire din scolul al XVIII-lea, Cula Crăsnaru. Impozantul imobil este situat pe coasta unui deal, de unde parcă veghează asupra întregului sat. În documentele istorice se pomenește că această clădire a fost construită de vistiernicul Barbu Cocoş Crăsnaru şi de descendenţii acestuia. Sunt însă voci care susțin că Barbu Cocoş nu ar avea nimic în comun cu ctitoria acestei cule, fiind atribuită lui Costache Săvoiu, zis Surcel, care i-a dăruit cula ca dotă fiicei lui, Elena, la căsătoria ei cu Achil Crăsnaru prin actul de dotă din anul 1796. Cula a servit ca punct de observaţie pe valea râului Gilort şi o parte din Valea Jiului, de-a lungul secolelor. Aceasta a fost prădată de turci în anul 1801, iar în anul 1898 a fost lovită de trăsnet. Există o legendă care spune că era un tunel secret prin care cei din culă puteau scăpa de atacatori. În perioada comunistă, Cula Crăsnaru a fost naționalizată, fiind folosită de autoritățile locale. În opoziție cu trecutul, când monumentul a fost restaurat și a găzduit chiar un muzeu etnografic, azi este o ruină. Unele dintre grinzile groase de lemn care susțin partea de sus sunt roase de vreme. Șindrila de pe acoperiș este pe jumătate distrusă. Balconul de lemn de pe zidul dinspre răsărit, cu rol de supraveghere, s-a degradat din cauza intemperiilor, iar ușile și ferestrele de lemn au fost scoase cu totul. Tencuială nu mai există, iar coloanele care susțin cupola acoperișului sunt măcinate de vreme. Așa au înțeles să o lase actualii proprietari. Între ei este și fiul lui Răzvan Theodorescu, fostul ministru al culturii în perioada 2000 – 2004.
„Este trist, noi nu mai putem face nimic. Cula Crăsnaru, situată în satul Groșerea, a fost retrocedată în anul 2006 unora dintre urmași, care au lăsat-o în degradare. Ce este curios este că între cei trei proprietari se găsește și fiul fostului ministru al culturii, Răzvan Teodorescu. Este un monument istoric care se pierde. Până la această dată, nici unul dintre proprietari nu și-a făcut cunoscută intenția de a renova clădirea“, a spus primarul localității Aninoasa.
Zestrea arhitecturală
Casele vechi gorjenești acoperite cu șindrilă, cu cerdac din lemn, cu stâlpi sculptați şi pereți din bârne sunt acum, multe dintre ele, părăsite. Toată măiestria meșterului este concentrată la lemnăria prispei. Stâlpii susținători sunt ciopliți cu motive geometrice. Pe coama acoperișului apar „țepele“ și „ciocârlanii“ tăiați cu meşteşug în lemn. Bine clădite, vechile imobile nu se lasă aşa uşor pradă timpului. Tanti Gheorghița Cosoran, din satul Costești, este proprietara unei astfel de comori pe care, spune ea, a moștenit-o de nouă generații: „Asta este casa mea. Muma îmi spunea că din moși-strămoși este casa asta, de nouă generații. Aici au avut bunicii mei cârciumă, mai la deal au avut moară. Au fost oameni înstăriți, dar a venit colectivizarea. Eu aș repara-o, dar n-am cu ce. Ea este bună“, spune femeia. Bătrâna scotocește într-un colț al prispei și scoate cheile de la ușa închisă cu verigă. Pătrunde în ogeac și de aici în altă cameră. Ne arată într-un colț tejgheaua de la magazinul bunicilor. Pe pereți încă păstrează icoanele cu chipuri de sfinți peste care sunt arcuite șervete cusute, iar pristolnicul stă și el agățat la grindă. Dintr-un ochi de geam încă mai veghează o lampă cu gaz. Pe horn pătrunde o dâră de lumină și se împrăștie pe podeaua pavată cu cărămidă. Pivnița este încă plină de butoaie și putini.
Nu este singura casă de acest fel din sat. Localnicii spun că odată a venit un arhitect care s-a arătat interesat de casele vechi, să le adune laolaltă, să le renoveze. Ele au rămas însă neclintite până azi, și în paragină.
Satele fântânilor cu cruci și icoane
În satele Groșerea și Costești, călătorul nu moare de sete. Din douăzeci în douăzeci de metri dai de câte o fântână. Dar parcă nu fântânile sunt cele care îți atrag atenția, ci icoanele viu colorate și crucile care stau ciorchine pe toate laturile fântânii sau prinse în pari, în imediata vecinătate a izvorului sau pe garduri. Pe lângă chipul unui sfânt pictat în culori aprinse, pe fiecare icoană sau cruce stă scris „această fântână s-a slobozit pentru…“ și este trecut numele celui dus în lumea de dincolo. „Crucile se pun când moare cineva, la șase săptămâni, când se sloboade apa. Se cheamă cruci de jurământ. La noi se păstrează obiceiul ăsta din strămoşi“, spune o bătrână care spală de zor rufele la izvor.
Școala, cu bune și cu rele
Școlile din Aninoasa nu sunt încă amenințate cu închiderea sau cu comasarea claselor. „În localitatea Aninoasa avem cinci școli. O școală de centru, în satul Aninoasa, și alte patru școli în celelalte comune. Nu există pericolul de a închide vreuna dintre ele. La Groșerea, am modernizat școala și grădinița pentru că elevii învățau într-un spațiu inadecvat. Acum totul este îmbunătățit, clădirile au centrale proprii, apă curentă. La Costești, avem probleme cu imobilul. Școala este veche, din bârne de lemn, iar preșcolarii și școlarii de la clasele I-IV învață acum într-o fostă magazie. Inițial am gândit modernizarea școlii, am realizat o expertiză, dar ni s-a spus că există riscul de a se prăbuși. În prezent, avem proiectul pentru realizarea unei școli noi în localitatea Costești“, vorbește primarul Ilie Pietroi despre realizările și nerealizările din unitățile de învățământ din Aninoasa.
Ramona Nanu este de opt ani educatoare la grădinița din Groșerea și le poartă de grijă celor 32 de copii înscriși. „Copiii din localitate frecventează grădinița. Avem cerințe să înscriem și copii de doi ani la grupa mică. Avem condiții, avem aparatură, mobilier nou. Eu îmi dau silința să fiu un cadru didactic bun pentru micuți“, afirmă Ramona Nanu, mulțumită de condițiile din grădiniță, dar și de micuții care vin aici din toată comuna.
În satul Costești, condițiile nu sunt atât de bune. „Acum doi ani s-a constatat că vechea școală are probleme. Clădirea a fost ridicată în anul 1925. Din păcate, nu s-au găsit până la acest moment fonduri pentru consolidare sau pentru ridicarea uneia noi. Aici funcționează în ture două clase cu câte 17 copii fiecare. Este cald, dar spațiul este foarte mic. Inițial, la școala veche s-a pus termopan, centrală, după care și-au dat seama că imobilul nu prezintă siguranță“, explică Maria Popescu, învățătoare la școala din satul Costești.
O căruță plină cu haine trece agale pe drum, oprește din loc în loc și femeile se strâng roată în jurul ei. Este un fel de magazin secon-hand ambulant.
Părăsim Aninoasa, lăsând în urmă casele înșirate la poalele dealurilor și Gilortul, o lume care pendulează între prezent și trecut.
