4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCu Neica Ion și Zița: „Promenadă“ printre statuile din Centrul Istoric

Cu Neica Ion și Zița: „Promenadă“ printre statuile din Centrul Istoric

Cele cinci statui achi­ziționate din fonduri europene în cadrul proiectului privind reamenajarea Centrului Istoric din Craiova vor apărea în următoarele luni în cinci puncte strategice ale acestui perimetru. Statuile au fost realizate de cinci artiști plastici din mai multe zone ale țării, inclusiv din Oltenia, și reprezintă personaje din La Belle Epoque. Acestea trebuie să primească aprobarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, după care urmează turnarea lor în bronz.

Oamenii care se vor plimba prin Centrul Istoric vor putea întâlni în drumul lor, peste câteva luni, cinci statui reprezentând personaje deosebite care urmează să fie amplasate în două zone foarte tranzitate ale acestui perimetru. Modelele câștigătoare au fost desemnate în urmă cu câteva luni, după două concursuri de soluții organizate de Primăria Craiova. „Prima licitație pentru concursul de soluții a fost anulată. Ne-au plăcut doar două statui, iar noi aveam nevoie de cinci. La cea de-a doua, chiar am avut din ce să alegem, prezentându-se, în total, opt artiști plastici. Am ales câștigătorii și, recent, am primit și simulările cu locurile în care vor fi amplasate“, a spus primarul Lia Olguța Vasilescu. Simulările au fost realizate de SC IDP Proiect SA, șef de proiect fiind arh. Radu Ionescu, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala „Oltenia“.

Ce reprezintă statuile?

Mulajele pentru statuile câștigătoare reprezintă un flașnetar, realizat de Dan Nica din Craiova, un „Neica Ion rătăcit în Piața «Buzești»“, semnat de Mihai Ţopescu (Târgu Jiu), un copil vânzător de ziare, creație a lui Paul Popescu (Târgu Jiu), și un personaj feminin care se sprijină de o umbrelă, realizată de Bogdan Ioan (Alba Iulia). Primele trei lucrări vor fi amplasate în Piața „Buzești“, iar cea de-a patra în Piața „Femina“. Nu în ultimul rând, cei mai obosiți dintre plimbăreți se vor putea așeza, tot în Piața „Buzești“, lângă Zița. Ea stă jos și se uită la trecători, având și un scaun liber pentru cei care doresc să-i țină companie. Această lucrare a fost realizată de Mihai Păcurar (Arad).
Toate statuile vor fi din bronz, în mărime naturală, și vor fi iluminate de proiectoare încastrate în sol, echipate cu lămpi cu halogen metalic. Mai durează, însă, puțin, până când oamenii se vor putea bucura de ele. „Statuile trebuie să fie aprobate, în primă fază, de Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Sperăm că aceasta se va întruni cât mai repede pentru a-și da acceptul, urmând ca, după aceea, să înceapă turnarea lor în bronz“, a explicat primarul. În ceea ce privește siguranța acestora, pe lângă echipajele Poliției Locale care vor patrula prin zonă, o contribuție importantă o vor avea și cele 42 de camere video care vor supraveghea Centrul Istoric.
Valoarea totală a celor cinci statui câștigătoare fusese estimată de primărie, inițial, la suma de 945.000 de lei fără TVA. Artiștii plastici au coborât, însă, din preț, și au cerut mai puțin. În total, cele cinci statui au costat 790.825 de lei fără TVA. Această sumă este inclusă în proiectul finanțat prin fonduri europene pentru amenajarea și revitalizarea Centrului Istoric din Craiova.

Surpriză pentru casele cu fațade renovate

Proprietarii caselor din Centrul Istoric care și-au renovat fațadele vor avea, în cursul acestei luni, o surpriză. Aceștia vor primi flori pentru a-și înfrumuseța fațadele. „Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova a făcut deja achiziția de flori. În cursul acestei luni, noi le vom da flori curgătoare celor care și-au refăcut fațada, pentru a le pune la balcoane“, a precizat primarul Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS