Muzeul de Artă din Craiova, ale cărui lucrări de restaurare s-au derulat pe o perioadă de 57 de luni, este gata în sfârșit să-și primească vizitatorii. O primă deschidere, pentru oficialități, va avea loc pe 19 martie, începând cu ora 11.00, urmând ca, de pe 20 martie, muzeul să fie deschis în mod obișnuit pentru publicul larg, între orele 10.00 și 17.00. „Încă se lucrează la lista de invitați pentru data de 19 martie, însă vom avea oaspeți din rândul autorităților locale, județene și din rândul parlamentarilor. După această primă zi, cei ce doresc pot vizita Muzeul de Artă în mod obișnuit. Taxa de intrare este încă în discuție și urmează să fie aprobată într-o ședință a Consiliului Județean (CJ) Dolj“, a explicat directorul Muzeului de Artă, arh. Emilian Ștefârță. Reamintim că, până la închiderea sa în vederea restaurării, taxa de vizitare a instituției de cultură era de cinci lei/persoană.
Investițiile nu se opresc aici
Investiția realizată la Muzeul de Artă din Craiova se ridică la peste 18 milioane de lei (valoare totală eligibilă – n.r.), iar banii au fost obținuți din fonduri europene printr-un proiect realizat de CJ Dolj. Pentru acest an, din bugetul CJ Dolj au mai fost alocați bani pentru Muzeul de Artă, în vederea realizării mai multor investiții. Vorbim de 10.000 de lei pentru o ceainărie și un spațiu de expunere neconvențional în cadrul muzeului, dar și pentru amenajarea platoului pentru cea de-a doua intrare în Muzeul de Artă, cea din strada Romul.
Tot anul acesta, în curtea Muzeului de Artă ar urma să fie construit și Centrul Internațional „Constantin Brâncuși“, o investiție de aproximativ 7,4 milioane de euro, realizată 50% din fonduri europene și 50% din bugetul CJ Dolj.