1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă o licitație de aproape un an, avem câștigător: Delta & Co. asfaltează Calea București din Craiova

După o licitație de aproape un an, avem câștigător: Delta & Co. asfaltează Calea București din Craiova

Calea București va intra în reabilitare în perioada următoare. Asocierea de firme SC Martin Rose Romania SRL - SC Delta ACM  ‘93 SRL - Electromontaj SA - Elektroline a.s. a adjudecat contractul de execuție estimat de primărie la peste șase milioane de euro fără TVA, după o licitație care a durat aproximativ un an. (Foto: Arhiva GdS)
Calea București va intra în reabilitare în perioada următoare. Asocierea de firme SC Martin Rose Romania SRL – SC Delta ACM
‘93 SRL – Electromontaj SA – Elektroline a.s. a adjudecat contractul de execuție estimat de primărie la peste șase milioane de euro fără TVA, după o licitație care a durat aproximativ un an. (Foto: Arhiva GdS)

Licitația pentru reabilitarea străzii Calea București a luat sfârșit. La aproximativ un an după ce a fost lansată, aceasta a fost adjudecată de o asociere de firme – din care face parte și societatea Delta ACM, „asfaltatoarea“ de serviciu a municipiului -, care a oferit cel mai mic preț la ultima fază de licitație electronică. Contractul va fi semnat în a doua jumătate a lunii martie, iar lucrările vor demara cât de repede posibil. Proiectul este presat de timp, fiindcă execuția trebuie să fie gata până la finele anului, fiind finanțată din fonduri europene.

Asocierea SC Martin Rose Romania SRL – SC Delta ACM ‘93 SRL – Electromontaj SA – Elektroline a.s. este marele câștigător al licitației pentru reabilitarea Căii București, estimată de către primărie la peste șase milioane de euro fără TVA. Acest grup de firme a oferit cel mai mic preț la faza finală de licitație electronică pentru contractul „Execuţie lucrări pentru proiectul «Dezvoltarea transportului ecologic în municipiul Craiova»“, care a avut loc între 19 și 20 februarie, conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice. La această ultimă fază a procedurii de achiziție a mai participat și asocierea SC Erpia SA – SC ISAF Societate de Semnalizări și Autorizări Feroviare SA.

Termen de execuție cu emoții

Contractul va fi semnat în cea de-a doua jumătate a lunii martie, iar lucrările sunt preconizate să înceapă cât de curând, din cauza presiunii temporale date de faptul că proiectul este finanțat european. „Cred că lucrările vor începe în același timp pe tronsoanele eliberate de Mari Vila (societatea care se ocupă de reabilitarea liniei de tramvai – n.r.). Trebuie să înceapă repede, fiindcă altfel nu au timp să termine“, a precizat, pentru GdS, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Conform caietului de sarcini, câștigătorul ar trebui să execute această lucrare într-un termen de 12 luni. Acest termen nu mai este valabil, însă, din moment ce toate proiectele cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2007-2013 trebuie să aibă panglica tăiată până la data de 31 decembrie 2015. În caz contrar, toate facturile rămase nedecontate vor fi suportate din bugetul autorității contractante, în acest caz din cel al Primăriei Craiova.

În ce constă reabilitarea și ce modificări vor exista

Reabilitarea străzii va fi făcută pe tronsonul cuprins între bulevardul Carol I şi bulevardul Decebal. Pe acelaşi sector vor fi realizate şi piste pentru biciclete, pe o suprafaţă de 4.765,2 mp, iar reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică pentru tramvaie urmează să fie făcută în zonele bulevardului Decebal (de la intersecţia cu strada Henry Ford până la cea cu Calea Bucureşti) – Calea Bucureşti – bulevardul Nicolae Titulescu – Calea Severinului (până la intersecţia cu bulevardul Dacia) – bulevardul Dacia (până la Depoul de Tramvaie).
În caietul de sarcini sunt prevăzute, de asemenea, spaţii speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. În ceea ce priveşte parcările, acestea vor fi amenajate pe o suprafaţă de 2.878,7 mp şi vor avea şi puncte de încărcare rapidă a vehiculelor cu tracţiune electrică sau mixtă. Aceste spaţii de parcare vor fi realizate pe Calea Bucureşti, între intersecţia cu strada Sărarilor şi cea cu strada Grigore Pleşoianu, dar şi între Poarta 1 Electroputere şi breteaua de coborâre la pasajul Electroputere.

O licitație veche de aproape un an

Licitația pentru execuția proiectului „Dezvoltarea transportului ecologic în municipiul Craiova“ a fost lansată în luna aprilie a anului trecut. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 18 iunie 2014, imediat după aceea fiind depusă o contestație care a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Societatea care a contestat a făcut mai departe plângere în instanță, nefiind de acord cu decizia CNSC, plângerea fiind și ea respinsă. După aceea, ofertele au fost în evaluare timp de luni bune. Pentru cele peste șase milioane de euro fără TVA puse la bătaie s-au înscris șapte asocieri de firme, dintre care una a fost respinsă în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor. În cele din urmă, numai asocierile conduse de Martin Rose Romania și Erpia au ajuns în faza finală de licitație electronică.

Pe scurt, despre asocierea câștigătoare

– Martin Rose Romania SRL, liderul de asociere, are sediul în Timișoara și a mai adjudecat lucrări tot în asociere cu Delta ACM și Elektroline a.s., pentru reabilitarea liniei de tramvai din Ploiești. Ca firmă unică, a semnat cu Primăria Timișoara pentru extinderea unei linii de troleibuze.
– Delta ACM București este un client vechi al Primăriei Craiova. Societatea a semnat trei acorduri-cadru consecutive pentru reparația de străzi, alei, trotuare și parcări din oraș, dintre care unul este în desfășurare. Delta a mai câștigat contractul de execuție pentru lucrările la Water Park din Lunca Jiului, ca lider de asociere, iar în anul 2011, Delta a adjudecat și un contract ce viza asfaltarea a șase străzi: Toamnei, Amaradia, Tineretului, Olteniei, Pelendava și Brestei.
– Elektroline a.s. este o societate din Cehia care proiectează, produce, furnizează, instalează și întreține întreaga gamă de armături necesare aparatelor de comutare a tramvaielor și a troleibuzelor.
– Electromontaj SA București este, conform descrierii de pe site-ul propriu, specializată în construcția și întreținerea liniilor de transport, împreună cu stațiile electrice de conexiuni şi de transformare pentru alimentarea cu energie electrică. O lucrare notabilă a acestei societăți ar fi „Trecerea la 400 kV a axului 220 kV Bacău Sud – Roman Nord – Suceava“, care a cuprins modificarea a trei staţii electrice, amplasate în locaţiile menţionate, şi a liniei electrice aeriene care leagă aceste obiective energetice între ele şi cu reţeaua de transport care străbate Moldova de la nord la sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS