1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljParcul Tineretului, liber la vandalizare

Parcul Tineretului, liber la vandalizare

Parcul Tineretului din Craiova se deteriorează încet, încet. Unele bănci din lemn așezate de-a lungul aleilor sunt cojite și decolorate, pe altele craiovenii de „bună-credință“ au simțit nevoia să scrijelească, din te miri ce motiv, un nume, un număr de telefon. Asta nu ar fi atât de grav, am putea spune, pentru că, pe măsură ce înaintăm pe aleile parcului, băncile dispar. Unele nu mai sunt de câțiva ani. La acel moment, reprezentanții RAADPFL, regia care se ocupă de administrarea parcului, susțineau că băncile au fost ridicate chiar de angajații Regiei și duse în magazie pentru reparații. Anii au trecut, iar băncile din Parcul Tineretului nu au mai fost refăcute.
Dezastrul este și mai mare în zona terenurilor de sport, acolo unde, inițial, a fost amenajată o scenă. Aici, mai mult de jumătate din băncile destinate spectatorilor și, de ce nu, și pentru odihna trecătorilor, au fost vandalizate.
Șipcile din lemn au fost smulse una câte una. Au rămas doar cuiele, un real pericol pentru cei mici, care adeseori se joacă în zonă. Nici scena nu arată bine. Plăcile de granit care îmbracă fațada au picat sau au fost smulse.

Puțină pază, mulți vandali

Parcul din Lunca Jiului a fost văduvit și de coșurile de gunoi, ușor de smuls din postamentul metalic în care sunt prinse, dar și de unele dintre lămpile de iluminat. Se pare că administratorul parcului nu prea ține pasul cu cei care vandalizează mobilierul, dar nici nu se grăbește să remedieze stricăciunile. Nu ar trebui uitat totuși faptul că acest proiect a costat 17 milioane de lei.
Nici lămpile de iluminat stradal nu au avut o soartă mai bună. Unele dintre ele au fost smulse din stâlpi. Căsuțele destinate comerțului nu au scăpat nici ele… Cele care sunt amplasate pe aleile mărginașe ale parcului au căzut ținta trecătorilor, care au ținut cu tot dinadinsul să-și facă simțită prezența. Geamurile de la ferestrele și  ușile acestora au fost făcute țăndări. Sunt ușor de înfăptuit astfel de acte de vandalism în condițiile în care 54 de hectare sunt lăsate în paza unui singur echipaj de la Poliția Locală. Intrările neasigurate dinspre strada Banu Stepan și cea dinspre baza sportivă Constructorul au făcut ca în ultima vreme aleile parcului să se transforme în adevărate piste pentru autoturismele care intră aici cu ușurință.

Administratorul promite cosmetizarea parcului

Reprezentanții RAADPFL spun că, în curând, vor trece la remedierea distrugerilor.
„După sezonul rece, în care oricine a făcut cam tot ce a vrut pe aici, începem remedierea lucrurilor pe care chiar zăpada și intemperiile le-au distrus. Suntem la debutul lucrărilor de primăvară. Coșurile au fost furate. Vom face o cosmetizare a mobilierului urban, prin repararea și vopsirea băncilor. Suntem în perioada contractelor și licitațiilor pentru achiziționarea materialelor necesare acestor lucrări. Deja lucrăm la spațiile verzi și, la începutul lunii aprilie, parcul va fi pregătit pentru perioada de vară. În privința pazei, noi colaborăm cu Poliția Locală, dar și ei au un număr redus de efective. Polițiștii patrulează pe aici, dar este un spațiu foarte mare. Dispar coșuri de gunoi, dispar bucăți din bănci, și nu numai. Încercăm să remediem cât de repede putem aceste distrugeri“, afirmă Aurelia Filip, directoarea RAADPFL Craiova.

Sculpturi în trunchi de copac

Pentru a scăpa de aspectul urât al copacilor uscați din Parcul Tineretului, administratorul a avut o idee bună. Un artist lucrează în trunchiurile uscate, dându-le diverse forme, care să înfrumusețeze zona din vecinătatea locului de joacă. „Am permis schimbarea aspectului unor trunchiuri de copac cu ajutorul unui artist care se ocupă de sculpturi în trunchiuri de copac. Este vorba de acei copaci care se usucă și care trebuie îndepărtați. Credem că în acest fel înfrumusețăm aspectul parcului. Este un plus adus parcului și sperăm să placă vizitatorilor. Am început cu o singură lucrare și probabil vor urma și altele. Este o surpriză pentru craiovenii care vin frecvent în acest parc al orașului“, explică directorul RAADPFL Craiova, Aurelia  Filip.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS