Vedetele care ne fura ochii si mintile, si visele, si orice altceva ies din miinile unor adevarati artisti. Fiecare dintre acestia are o marca, o semnatura celebra si stie exact cum sa obtina maximum de rezultate cu minimum de efort.
Machiaj
Alege corect anticearcanul
Anticearcanul corector aduce machiajului reale transformari si lumineaza instantaneu fata. De aceea este indicat sa alegeti o nuanta mai deschisa decit fondul de ten, astfel sa se creeze luminozitate zonei de sub ochi. Pentru o mai buna aplicare si pentru a nu parea mai gras este recomandabil sa fie fixat cu un pic de pudra.
Ochii tai, iubito, ce noroc…
Dupa ce v-ati subliniat pleoapa cu un creion, veniti pe deasupra cu un fard de ochi in aceeasi nuanta: va adera la substantele grase din compozitia dermatografului. Avantajul e dublu: pe de o parte, va intari culoarea creionului, pe de alta parte, nu riscati sa se stringa in pliurile pleoapei.
Nuanta fiecarei priviri
Pentru a va pune in valoare culoarea ochilor, stilistii recomanda folosirea unui creion de pleoape colorat. Cheia spre succes: incercati tonuri contrastante. Un rosu-burgund pentru ochi verzi sau cenusii, bleu sau violet pentru ochi albastri, si auriu, bronz sau verde inchis pentru ochi caprui.
Sprincene perfecte
Pentru a le defini forma, aplicati un fard in culoarea sprincenelor, apoi folositi un mic pieptene sau o mascara incolora doar pentru a le pieptana. Pentru a le pastra forma aplicati un gel incolor; le da stralucire si le fixeaza.
Stralucirea fetei se vede
Autobronzantul se aplica numai pe timple, frunte si obraji, cu precizarea ca trebuie sa intre foarte bine in piele. Un autobronzant aplicat uniform pe toata fata va parea nenatural.
O reteta garantata pentru o luminozitate a fetei de-a dreptul de invidiat: o treime crema bronzanta, amestecata cu doua treimi de fond de ten; se intinde bine pe toata fata. Rezultatul? J.Lo se va intreba inciudata cine e tipa a carei fata straluceste ca a ei.
Piele, dulce piele
Silueta se vede pe fata
De asemenea, vedetele de la Hollywood incearca sa-si pastreze greutatea stabila, caci nimic nu imbatrineste chipul mai mult ca fluctuatiile repetate ale siluetei. Astfel, daca reusiti sa va pastrati kilogramele constante de-a lungul timpului, o sa evitati „colaceii“ aceia atit de inestetici si gaurile din obraji.
Hraniti-va pielea cu… apa
Epiderma dumneavoastra are tendinta sa se usuce? Ei bine, specialistii va recomanda sa evitati cit puteti de mult pudra. In schimb, trebuie sa pulverizati un pic de apa de trandafiri peste fata, dar asta dupa ce ati intins fondul de ten. Apa va fixa baza pentru machiaj, iar tenul va pierde nesuferita nuanta cenusie. De asemenea, de multe ori, de voie, de nevoie, va aflati in locuri care va pot deshidrata pielea: avion, aer conditionat, vreme rece. Cel mai bun remediu este sa folositi o crema de fata care contine un nivel ridicat de silicon. Aceasta substanta formeaza o bariera protectoare impotriva pierderii sebumului din piele si a iritatiilor. Stilistii insisi folosesc multe asemenea creme in care siliconul este ingredientul principal. Pe de alta parte, chiar daca toata lumea cunoaste urmatoarea regula, prea putini sint cei care o aplica: sa bea cit mai multa apa. Diferenta dintre un model care se hidrateaza corespunzator si unul care nu se preocupa de acest aspect este izbitoare. Astfel, femeile care beau multa apa au intotdeauna pielea mai curata, buzele moi si mai putine pete pe fata.
„Parul frumos ramine pe capul destept“
Cu pletele-n vint
Pentru a adauga volum parului drept nu trebuie decit sa-l dati peste cap si sa il prindeti intr-o coada cit mai aproape de crestetul capului. Intre timp puteti sa va fardati sau sa faceti altceva timp de zece minute, si abia dupa aceea sa va desfaceti parul. Rezultatul va fi uimitor: parul dumneavoastra va avea un volum de invidiat. In cazul in care vreti sa indreptati un par cret, este indicat sa pulverizati un pic de fixativ pe el cit este ud. Apoi, uscati-l in timp ce il pieptanati incontinuu cu o perie dreapta, in nici un caz cu o perie rotunda, caci aceasta din urma va va bucla parul.
Ce-i prea mult strica
Nu exagerati totusi cu ingrijirea parului. Astfel, daca folositi mai mult de patru produse (inclusiv balsam si sampon) in fiecare dimineata, e deja prea mult. Mai bine programati-va la stilist – cel care cunoaste mai bine decit oricine nevoile parului dumneavoastra. El va va spune exact ce anume sa folositi pentru a obtine coafura dorita si de cite ori este necesar sa va spalati parul pe saptamina.
Retetele vechi mereu noi
Una dintre armele secrete pentru par este, pur si simplu, otetul de mere. Dupa samponare, puteti turna pe par o ceasca de otet de mere si apoi puteti sa-l pieptanati. Dupa aceasta operatiune este indicat sa-l clatiti cu apa calduta. De asemenea, nu uitati sa folositi un balsam dupa aceea. Otetul de mere s-a folosit dintotdeauna, si, ce-i drept, e foarte eficient; curata parul de clorul din apa, sare, produse de coafura si alte impuritati. Parul dumneavostra va ramine stralucitor si matasos.
Parfumul, cea mai puternica arma invizibila
Mireasma care te seduce si nu se duce
Inainte de a o folosi, pulverizati pe peria de par parfumul preferat. Va dura mult mai mult si veti raspindi fluvii ademenitoare la fiecare miscare. Pentru o petrecere combinati ingenios doua arome diferite.
In partea din fata, de la git pina la briu, pulverizati un parfum, iar in partea din spate, de la briu in jos, o alta mireasma. In modul acesta, cind veti intra in incapere veti mirosi intr-un fel, si-i veti lasa pe invitati sa adulmece o alta esenta cind veti trece de ei. Pentru un efect cit mai sexy, notele picante ale piperului merg la fix cu cele acrisoare ale lamiii.