Voleibaliștii craioveni încep duminică lupta pentru calificare în finala campionatului. Oltenii vor juca în semifinale cu ACSVM Zalău și vor să-și ia revanșa, după ce anul trecut sălăjenii i-au eliminat în aceeași fază a competiției. Primele două jocuri vor avea loc la Zalău, duminică și luni.
Echipa masculină de volei SCM-U Craiova începe cea mai importantă perioadă din acest sezon. Pentru al treilea an consecutiv, elevii lui Dan Pascu și Claudiu Mitru vor avea prilejul să lupte pentru titlul național. Până acolo mai au un hop. Trebuie să elimine în semifinale pe vicecampioana ACSVM Zalău, formație pe care au întâlnit-o în aceeași fază a competiției atât acum un sezon, cât și acum doi ani. Se va juca după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri“, iar primele două meciuri se vor desfășura la Zalău duminică (ora 19.45, DigiSport) și luni (17.30, DigiSport). Oltenii vor să scoată cât mai mult din aceste confruntări din deplasare.
„Mergem să facem jocuri cât mai bune și să ne agățăm de orice șansă. Ne cunoaștem foarte bine cu adversarii, pentru că pe parcursul unui campionat o echipă își creează anumite automatisme. La momentul meciurilor, consider că cine va gestiona mai bine presiunea va culege roadele. Dacă rămâneam pe locul patru la finalul returului, acum întâlneam campioana Tomis Constanța, iar șansele noastre erau aproape nule. Cum am intrat în play-off de pe locul trei, vom întâlni Zalăul. Nu trebuie să fim fericiți, ci putem spune că avem o șansă în plus. Meciurile vor fi extraordinar de grele“, a spus Dan Pascu, în cadrul emisiunii „Repriza de Sud“, difuzată de alege tv și Radio Sud.
În acest sezon, ACSVM Zalău a pierdut doar trei partide. Pe Craiova a bătut-o de două ori, cu 3-2 în Bănie, după ce oltenii au condus cu 2-1, și cu 3-1 la Zalău. Formația din județul Sălaj are jucători de națională în componență, iar brazilianul Leonardo Dal Bosco este sufletul echipei, el dă siguranță jocului.
Acum două sezoane, Craiova juca în finala campionatului, cu Constanța, după ce în semifinale eliminase Zalăul, cu scorul general de 3-0.
Anul trecut, s-a întors roata, iar sălăjenii s-au calificat în finală după ce s-au impus cu scorul general de 3-2. În ambele situații, Constanța a câștigat titlul național.
Oltenii și-au realizat deja obiectivul
Cu obiectivul deja realizat, calificarea în cupele europene, jucătorii craioveni nu mai simt presiune și vor încerca să obțină o clasare cât mai bună la finalul sezonului. „La noi nu mai există presiunea îndeplinirii obiectivului, pentru că ne-am propus clasarea pe locurile 1-5, am intrat deja în play-off-ul de patru și am scăpat de griji. De acum, totul reprezintă un bonus. Simt echipa motivată, iar jucătorii sunt nerăbdători să facă meciuri bune“, a adăugat Pascu.
Tehnicianul craiovean a spus că locul trei ocupat de craioveni la finalul sezonului regulat este o performanță deosebită, în contextul unui campionat foarte disputat. „Se pare că am devenit experți în a valorifica orice șansă care ni se oferă. Pe ultimii centimetri ai returului am reușit să prindem locul trei. Este o performanță deosebită, chiar dacă față de anii anteriori, când am terminat pe locul doi, se poate spune că suntem în scădere. Anul acesta a fost o nebunie de campionat. Sunt echipe care au investit mult mai mult ca noi, ca dovadă că nu am putut în vară să oprim jucătorii care au plecat la o formație nou-promovată“.
Fetele joacă la Iași
Dacă băieții luptă în partea superioară a clasamentului, echipa feminină de volei de la SCM-U Craiova va încerca să scape de retrogradare.
Elevele lui Alex Cosma vor debuta sâmbătă în play-out, urmând să întâlnească Penicilina Iași, în deplasare, de la ora 17.00. Al doilea meci se va disputa duminică, tot la Iași, de la aceeași oră. „Cred că fetele au potențial să rămână în prima ligă. În sezonul regulat au avut o evoluție destul de oscilantă. Au făcut meciuri slabe cu echipele de valori apropiate. Nu au știut să gestioneze momentele, iar presiunea jocului cred că le-a depășit. Totodată, au obținut victorii surprinzătoare cu CSM București și Târgoviște“, a competat Pascu, antrenor care coordonează activitatea secției de volei de la clubul SCM-U Craiova.