4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj40% din lucrări, executate într-un an: Cât mai așteptăm pentru asfaltarea străzii Râului?

40% din lucrări, executate într-un an: Cât mai așteptăm pentru asfaltarea străzii Râului?

Șoferii mai au de așteptat până să poată circula decent pe strada Râului din Craiova. Lucrările de asfaltare propriu-zisă sunt preconizate să înceapă în luna iulie, după ce constructorul va încheia intervențiile la conductele de apă și canalizare. Aceste lucrări vor duce și la o restricție de circulație pe unul dintre tronsoane, începând de luni, 23 martie. Conform ADR Sud-Vest Oltenia, gradul de execuție a proiectului este de 40% la aproximativ un an de la începerea lucrărilor.

Strada Râului din Craiova, una dintre cele pe care se circulă cel mai rău în municipiul nostru, mai are până când va deveni cu adevărat circulabilă. Lucrările legate de schimbarea unor conducte de apă și canalizare au pus piedici reabilitării străzii, astfel că de-abia după ce acestea se vor încheia vom putea vorbi despre începerea asfaltării. „În ianuarie și februarie, constructorul Tel Drum nu a lucrat nimic la asfaltare, din cauza vremii, iar în martie s-a început săpătura și desfacerea de borduri. Din cele patru tronsoane în care este împărțită strada, unuia îi mai trebuie stratul de uzură (bulevardul Nicolae Romanescu – str. Popoveni), iar pe anumite porțiuni există deja stratul final de asfalt și marcajele provizorii realizate, însă doar pe un sens. Pe celelalte porțiuni nu s-a intervenit pentru asfaltare. În graficul de lucrări este menționat că din aprilie vor începe pregătirile terenului, adică decopertarea și pavajul de piatră spartă, iar asfaltarea propriu-zisă ar urma să înceapă în iulie, după ce se termină lucrările la canalizare“, a precizat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu. Asfaltarea pune probleme mai ales din cauza faptului că, în unele zone, asfaltul a început să se crape și au și apărut gropi destul de mari, la nici câteva luni de la turnarea acestuia.

Circulație restricționată pe Râului de pe 23 martie

Lucrările de canalizare, și ele incluse în proiectul finanțat din fonduri europene și câștigate prin licitație tot de firma Tel Drum, ar trebui să se încheie la sfârșitul lunii iunie. „În lunile ianuarie și februarie, conform graficului de lucrări, au fost executate săpături la trotuare și montări de conducte. În luna aceasta, constructorul a intrat în forță. Trebuie menționat că, pe unul dintre sectoarele de drum se va închide parțial circulația pentru lucrările la canalizare. Chiar zilele acestea s-au dus cei de la Poliția Rutieră împreună cu cei de la Sistematizarea Circulației să vadă cum vor organiza traficul rutier din zonă. Constructorul trebuie să încheie lucrarea de apă și canalizare până la sfârșitul lunii iunie“, a mai precizat Genoiu.
În aceeași ordine de idei, Primăria Craiova a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că de luni, 23 martie, pe sectorul de drum al străzii Râului cuprins între intersecţia cu bulevardul Ştirbei Vodă şi cea cu strada Tabaci, circulaţia rutieră va fi restricţionată. Aceasta urmează să se desfăşoare în ambele sensuri, doar pe firul stâng al tronsonului străzii Râului.

40% din lucrări, executate într-un an

Conform unui răspuns oferit GdS de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, „stadiul de execuție pentru lucrările prevăzute în cadrul proiectului pentru strada Râului este de aproximativ 40%“, asta în condițiile în care s-a scurs un an de la începerea lor, iar acestea trebuie încheiate până la 31 decembrie 2015. Mai mult, conform graficelor de execuție, „sunt întârzieri minore la lucrările pentru realizarea casetelor care se montează pe canal. Aceste lucrări trebuia demarate începând cu 1 martie 2015“, mai transmite ADR Sud-Vest Oltenia. Întrebați dacă există riscul ca acest proiect să nu fie finalizat până la finele acestui an, reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au menționat că „riscurile identificate până în acest moment în ceea ce privește implementarea acestui contract se pot încadra în categoria riscurilor potențiale cu caracter general, respectiv: vremea nefavorabilă, diverse lucrări neprevăzute“.
Reabilitarea străzii Râului este inclusă într-un proiect cu finanțare europeană, alături de străzile Caracal și Bariera Vâlcii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS