6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăzboiul cărnii (II)

Războiul cărnii (II)

Carnea congelată produce milioane de euro pentru firmele din piață (Foto: www.recolta.eu)
Carnea congelată produce milioane de euro pentru firmele din piață (Foto: www.recolta.eu)

Surse din sistem au dezvăluit pentru GdS că firmele care operează pe piața cărnii din Dolj obțin milioane de euro din evaziune fiscală, iar o parte din banii negri ajung la partidele politice. „Mi-au amenințat familia cu moartea după ce am început să pun întrebări“, a spus sursa DT. Evaziunea este facilitată de modul în care sunt emise documentele de înregistrare sanitar-veterinară pentru firmele care fac vânzare cu amănuntul. De fapt, sub acoperirea acestor documente, firmele vând la negru cantități uriașe de carne, mai spun sursele noastre. În prima parte a documentarului despre subteranele pieței cărnii am văzut care este cadrul legal pentru firmele ce activează în domeniu. În episodul de astăzi, vom analiza câteva documente de înregistrare suspecte, din care au dispărut codurile CAEN.

În prima parte a documentarului GdS despre subteranele pieței cărnii din Dolj („Războiul cărnii (I)“ – 23 martie 2015), am trasat cadrul legal pe care trebuie să-l respecte firmele care vor să activeze în domeniu. Pe de o parte, sunt firmele care operează depozite frigorifice (CS), autorizate în baza Ordinului nr. 57/2010 al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care fac comerț cu ridicata și trebuie să respecte reglementările UE în domeniu. De partea cealaltă, se află firmele care comercializează marfă cu amănuntul (VA), înregistrate în baza Ordinului nr. 111/2008 al președintelui ANSVSA. În Dolj sunt înregistrate 54 de firme VA ca depozite alimentare și alte circa 2.400 înregistrate ca magazine alimentare. O sursă din sistem, numită DT, a dezvăluit pentru GdS că modul de autorizare sanitar-veterinară a firmelor înregistrate VA favorizează evaziunea fiscală. Documentele de înregistrare eliberate de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj par suspecte, după analiza mai multor indicii. În baza Ordinului nr. 111/2008 privind vânzarea cu amănuntul, au fost eliberate documente pentru vânzarea cu amănuntul și cu ridicata. Un amănunt de reținut este că în documente nu mai apar codurile CAEN. Pentru a înțelege importanța acestora, trebuie să facem o scurtă incursiune legislativă. Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) a fost aprobată prin HG nr. 656/1997. Codurile CAEN se aplică „în toate domeniile de activitate economică și socială“, iar folosirea acestora „este obligatorie pentru toate organele administrației publice centrale și locale, unități bugetare, agenți economici, indiferent de forma de proprietate, organizații patronale, sindicale, profesionale și politice, fundații, asociații și alte persoane fizice și juridice, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere precizarea activității“ (art. 3). Potrivit HG nr. 575 bis/1992, folosirea codurilor unice din nomenclatoarele unitare de interes general în raporturile dintre organele administrației publice, precum și dintre administrația publică și agenții economici și sociali este obligatorie începând cu data difuzării nomenclatoarelor unitare. Orice document, care se creează în cadrul acestor raporturi fără specificarea codurilor unice, poate fi supus anulării fără a exonera de răspundere (art. 4). Cu alte cuvinte, codurile CAEN sunt obligatorii atunci când menționăm activitățile unei firme, iar lipsa lor poate atrage anularea documentului, fără ca acest lucru să ducă la exonerarea de răspundere a celui care l-a eliberat. De la aceste premise pornim analiza noastră de astăzi.

Comerț cu amănuntul vs comerț cu ridicata

După cum am arătat deja, firmele care fac vânzare cu amănuntul (VA) pe piața din Dolj se înregistrează sanitar-veterinar în baza Ordinului nr. 111/2008. Aceste societăți trebuie să depună la DSVSA mai multe documente (art. 19, alin. 1) printre care și o cerere în care să fie precizate denumirea și adresa unității; activitățile desfășurate (cod CAEN); tipurile și cantitățile de produse supuse vânzării cu amănuntul; locurile de vânzare cu amănuntul a produselor obținute în unitatea proprie; numărul de personal lucrător, precum și detalii cu privire la pregătirea acestuia.
Ulterior, DSVSA emite documentul de înregistrare care are forma unui tipizat, conform ANEXA 3 din Ordinul nr. 111/2008. Acest tipizat poartă titlul „Document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru activitățile de vânzare cu amănuntul“. Contrar prevederilor legale, documentele ajunse la firme poartă titlul „Document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru unitățile de vânzare cu amănuntul“. Prima observație pe care o facem este că înregistrarea se face nu pentru „activitățile de vânzare cu amănuntul“, ci pentru „unitățile de vânzare cu amănuntul“. Această diferență poate deveni un amănunt extrem de important, după cum vom vedea. Un astfel de document a fost eliberat și pentru o societate, pe care o vom numi în continuare AC SRL. Inițial, pe documentul cu pricina au fost trecute mai multe activități, cum ar fi: comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne – CAEN 4632; comerț cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor și grăsimilor comestibile – CAEN 4633; comerț cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv pește, crustacee și moluște – CAEN 4638; comerț cu amănuntul al cărnii și produselor din carne, în magazine specializate – CAEN 4722; comerț cu amănuntul al peștelui, crustaceelor și moluștelor, în magazine specializate – CAEN 4723. Societatea a fost înregistrată ca „depozit alimentar frigorific“ într-un mare depozit frigorific al Craiovei. O altă observație pe care o facem este că AC SRL a fost înregistrată pentru comerț cu ridicata și cu amănuntul în același spațiu printr-un document eliberat în baza Ordinului 111/2008 privind vânzarea cu amănuntul. Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 pentru comercializarea produselor și serviciilor de piață spune (art. 73, pt. 22) că exercitarea activității de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare, se pedepsește cu amendă de la 2.000 la 10.000 de lei și cu interzicerea uneia dintre cele două activități. ANSVSA arată că în unitățile înregistrate cu amănuntul conform Ordinului nr. 111/2008 „se desfășoară numai activități de comerț cu amănuntul“, iar DSVSA recunoaște că „noțiunea de comerț cu ridicata nu este precizată în Ordinul nr. 111/2008, ci numai noțiunile de vânzare directă și vânzarea cu amănuntul (către alte unități de vânzare cu amănuntul sau direct către consumatorul final)“.

Documente de înregistrare antedatate?

Marea surpriză a DSVSA este că a emis două documente de înregistrare pentru AC SRL, având aceeași dată și număr de înregistrare, dar conținuturi diferite. În a doua variantă a documentului, tipizatul păstrează înregistrarea eronată a „unităților de vânzare cu amănuntul“, în loc de „activitățile de vânzare cu amănuntul“. Mai mult, din al doilea document au dispărut codurile CAEN! Aflăm doar că „depozitul alimentar frigorific“ recepționează, depozitează și livrează mărfuri alimentare, dar și că produsele vor fi „comercializate“ către consumatorul final prin „unități cu amănuntul“ și prin „valorificare către unități de alimentație publică“. Conform definiției din Ordinul 111/2008, depozitul poate recepționa, depozita și livra mărfuri alimentare, dar nu poate comercializa. Dispariția codurilor obligatorii CAEN face posibilă confuzia dintre „livrare“ și „comercializare“. După cum GdS a arătat deja, livrarea de mărfuri alimentare are cod CAEN 5229 – Alte activități anexe transporturilor. Dimpotrivă, comerțul cu amănuntul al cărnii și produselor din carne are cod CAEN 4722, iar comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne are cod CAEN 4632. Despre comerț cu ridicata nu poate fi însă vorba în Ordinul nr. 111/2008, după care s-a înregistrat firma AC SRL. Alt amănunt interesant ne face să ne întrebăm dacă nu cumva al doilea document a fost antedatat. Depozitul frigorific FC SA, în incinta căruia funcționa AC SRL, a luat denumirea menționată în documentul „eliberat“ în 25 octombrie 2011, abia doi ani mai târziu, în 12 aprilie 2013!
Alt caz este cel al societății ST SRL, înregistrată ca depozit alimentar frigorific în incinta a două mari depozite frigorifice, A SA și FC SA. În cazul documentului pentru spațiile din incinta depozitului A SA, tipizatul nu respectă ANEXA 3, fiind trecute coduri CAEN atât pentru vânzare cu ridicata și amănuntul, cât și pentru manipulare (CAEN 5224) și depozitare (CAEN 5210). Documentul pentru spațiile din incinta depozitului FC SA este și el suspect de antedatare: actul presupus redactat în 8 noiembrie 2011 conține denumirea pe care depozitul o va lua abia în 12 aprilie 2013. Art. 39 din Ordinul nr. 111/2008 spune că documentele neridicate de solicitanți în termen de 30 de zile de la data eliberării vor fi anulate. În cazul nostru, documentul eliberat în 8 noiembrie 2011 figurează că ar fi fost ridicat în 2 iulie 2013. Cu alte cuvinte, un document eliberat în 8 noiembrie 2011 și neridicat trebuia anulat după 30 de zile, el neputând fi ridicat doi ani mai târziu. Aceasta ar putea fi și rațiunea pentru care în cazul societății AC SRL prezentat anterior, documentul suspect de antedatare nu are trecută data la care ar fi fost ridicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS