„Bild Zeitung” şi cotidianul elen „Kontra” au evocat sâmbătă posibilitatea că ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, să demisioneze. Absenţa sa în ultima săptămâna de la negocierile cu instituţiile europene pare să confirme această informaţie. Surse apropiate guvernului elen spun că plecarea din guvern a lui Varoufakis nu este decât o chestiune de timp, o decizie în acest sens fiind, se pare, deja luată.
Atacurile la adresa lui Varoufakis, susţine „Bild”, dar şi cotidianul elen „Kontra”, vor continua şi, pentru calmarea situaţiei din relaţiile guvernului Tsipras cu instituţiile europene, însuşi domnia sa ar avea intenţia să demisioneze. O sursă guvernamentală, citată de „Bild”, ar fi declarat– sub anonimat- că „nu este decât o chestiune de timp demisia lui Varoufakis”, o astfel de decizie „putând contribui la calmarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, în special cu Germania”.
Guvernul german ar fi fost cel care a cerut capul lui Varoufakis
Zvonul despre plecarea lui Varoufakis din guvern circulă de mai bine de o săptămâna în Grecia şi în cercurile europene. Unii comentatori afirmă că , de fapt, guvernul german a fost cel care ar fi cerut eliminarea ministrului elen de Finanţe. „Degetul de onoare” adresat creditorilor Greciei la o conferinţă ce a avut loc la Zagreb în 2013, consacrată între altele situaţiei financiare dezastruoase din ţările Sudului europen, şi apoi mai recent, conflictul extrem de grav cu ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble la reuniunile Eurogrupului consacrate găsiri unei soluţii pentru ieşirea Greciei din criză financiară şi pentru a-şi putea rambursa creditele, au slăbit considerabil prestigiul şi mai ales autoritatea lui Varoufakis. De mai bine de o săptămână, el este „foarte discret”. Premierul Alexis Tsipras a preluat conducerea negocierilor cu europenii, avându-l alături pe Secretarul de stat la Finanţe, deci un subaltern al lui Varoufakis, respectiv pe Yannis Dragasakis. Ca atare, premierul Tsipras este cel ce stabileşte în prezent lista reformelor cerute de Eurogrup şi, nu este un secret, de Angela Merkel, cu care s-a întâlnit recent la Berlin. Listele anterioare(din 23 februarie şi 6 martie) stabilite de Varoufakis, au fost considerate de membrii Eurogrupului (miniştrii de Finanţe ai ţărilor zonei euro) şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prea generale şi fără a fi fundamentate în detaliu. Nu a convenit nimănui încercările ministrului elen, un renumit profesor universitar, un economist de talent, de a găsi o „soluţie europeană” la problemele Greciei şi nimeni nu a acceptat criticile acestuia la adresa politicii de austeritate, dar şi la adresa comportamentului Băncii Centrale Europene cu Grecia. Varoufakis i-a iritat nu doar pe europeni cu declaraţiile sale pentru presă şi posturi de televiziune, ci şi pe unii oficiali cu funcţii de răspundere în partidul Syriza, care i-au reproşat că, prin atitudinea sa, „a contribuit la slăbirea poziţiei Greciei la negocierile” cu instituţiile europene.
Cedând cererii Germaniei, Tsipras pare să caute un compromis cu Europa
Dacă demisia lui Varoufakis se confirmă, comentează analiştii politici greci, ea va fi dovada că Alexis Tsipras doreşte un compromis cât mai rapid cu Europa, dar va avea apoi greaua misiune de a se confrunta cu consecinţele politice, financiare şi economice ale compromisului. Un nou ministru de finanţe ce ar urma să fie numit va avea – şi el – dificila sarcină de a evalua viitoarea poziţionare a guvernului grec faţă de Uniunea Europeană.