Sezonul de schi s-a prelungit în zona montană Rânca, Gorj. Pentru că a nins puternic, şi în acest weekend sunt deschise patru dintre cele şase pârtii existente la cota 1.650. Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a declarat că stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte 50 de centimetri şi condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt bune.
„Se mai poate schia. Merg cele trei pârtii din centrul staţiunii şi pârtia de la Păpuşa. Temperaturile sunt negative noaptea şi zăpada îşi păstrează consistenţa. Stratul de zăpadă măsoară 50 de centimetri pe pârtii. Sezonul de iarnă continuă la munte, pentru că avem temperaturi scăzute şi zăpada se menţine. Drumul este curăţat permanent şi se poate urca, dar numai cu anvelope de iarnă“, a precizat Sabin Cornoiu. În zona Rânca sunt menţinute patru utilaje, iar drumarii sunt în stare de alertă, în cazul în care vântul le creează probleme turiştilor care vor să urce sau să coboare. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, vântul a suflat în noaptea de joi spre vineri, cu o viteză de peste 60 de kilometri la oră, în zona releului de telecomunicaţii din Rânca.
Patru pârtii deschise la Rânca
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei