7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Un poliţist de la Secţia 2 a refuzat mita

Craiova: Un poliţist de la Secţia 2 a refuzat mita

Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui Ion Dinu în timp încerca să dea mită ofițerului de poliţie Adrian Dan, din cadrul I.P.J. Dolj – Poliţia Municipiului Craiova, suma de 100 de euro. Banii erau dați pentru ca polițistul să nu ia măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale lui Ion Dinu sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 16.03.2015, ofițerul de poliție a formulat un denunț la S.J.A. Dolj prin care sesiza faptul că bărbatul i-a oferit, în scopul menționat, suma de 50 euro și a fost refuzat. După denunț, la sfărşitul săptămânii trecute a fost organizată şi realizată acţiunea de prindere în flagrant a lui Ion Dinu, acesta fiind surprins după ce a oferit suma de 100 euro poliţistului, chiar în biroul său din incinta Secției 2 Poliție Craiova.
Făptuitorul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, iar sâmbătă, 4 aprilie, Tribunalului Dolj a luat față de acesta măsura arestului la domiciliu.
La instrumentarea cazului s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS