11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Acţiune caritabilă pentru copiii Centrului social "Best Life"

Craiova: Acţiune caritabilă pentru copiii Centrului social „Best Life”

Centrul social „Renașterea” a găzduit ieri o acțiune caritabilă organizată de Fundația „Cuvântul care Zidește” a Mitropoliei Olteniei. La eveniment au fost prezenți preșcolari și elevi ai mai multor instituții de învățământ din Craiova, care au prezentat un frumos program artistic specific Sărbătorilor Pascale. În cadrul programului s-au remarcat copiii de la Grădinița „Floare de Colț” din cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Romanescu” din Craiova, elevi ai Colegiului Național „Frații Buzești” și ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Gheorghe”. De asemenea, reprezentanţii Fundaţiei le-au acordat diplome voluntarilor care au sprijinit această acţiune umanitară, cât şi participanţilor la acest eveniment. Cu acest prilej, părintele Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, i-a felicitat pe elevii care s-au implicat în realizarea programului de cântece, poezii și scenete de teatru și pe voluntarii care au contribuit la sprijinirea copiilor defavorizați. Acțiunea caritabilă a fost organizată în scopul ajutorării copiilor din cadrul Centrului social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei.
La final, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”, dirijat de prof. Victor Şapcă, a interpretat un scurt concert de cântări religioase specifice Sfintelor Sărbători de Paşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS