Unii dintre atleții medaliați de la LPS „Petrache Trișcu“ au fost descoperiți de profesoara Camelia Muntean de la Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski“
O profesoară de educație fizică și sport din Craiova pune atâta pasiune în meseria sa, încât atrage ca un magnet copii către sport. Camelia Muntean predă la Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski“ din Craiovița Nouă, acolo unde a creat o „făbricuță“ de viitori campioni la atletism, elevi care ulterior au fost legitimați la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“.
Când i-am propus să vorbească despre activitatea sa, Camelia Muntean a spus, cu modestie, că nu îi place să iasă în față și că mult mai importante sunt rezultatele elevilor pe care îi pregătește împreună cu soțul său, Gabriel Muntean, și el tot profesor de educație fizică și sport la aceeași instituție de învățământ.
Până la urmă, aceasta a acceptat să vorbească despre performanțele copiilor săi, așa cum îi place să le spună elevilor. „Consider că menirea mea este ca atunci când văd un copil talentat să-l îndrum spre sportul de performanță. Școala noastră s-a remarcat mereu prin sport. Am avut rezultate bune de la volei la atletism. Îmi iubesc meseria și iubesc copiii. Este greu de lucrat cu ei la antrenament, dar ai și satisfacții foarte mari de ordin sufletesc“, și-a început profesoara povestea.
Selecția bună a adus rezultate
În urmă cu patru ani, Camelia Muntean, care are specializarea atletism, a fost rugată de Cătălin Brândușoiu, directorul adjunct al LPS „Petrache Trișcu“, să țină locul unui profesor plecat în concediu de paternitate. A acceptat, deși la început a fost neîncrezătoare. „Am spus că la «Trișcu» sunt niște oameni superspecializați în atletism, ce să caut eu acolo? Într-un final am acceptat, am venit la școală și am făcut selecția. Am ales vreo 45 de copii. Am început să-i pregătesc, întâi în sala noastră de sport, apoi mă duceam sâmbăta cu ei la stadion. Din 45, mi-au rămas vreo 20, din 20, vreo 15 și dintre aceștia 12 au fost medaliați, într-o perioadă de doi ani. Prima medalie am luat-o cu Alexia Șovar, la biatlon. Peste câteva luni l-am găsit pe Untaru, care a devenit campion la triatlon, apoi Andra Bojneagu, o foarte bună vitezistă şi mulţi alţii. Cred că consecvența și selecția contează foarte mult. Avem niște copii deosebiți aici. Sunt elevii mei sau ai soțului meu. Noi chiar facem orele cum trebuie. Uneori nu plec liniștită de la școală dacă nu i-am învățat ceva pe copii“, continuă Camelia Muntean.
Profesoara iubește foarte mult elevii și spune că le-a fost ca o mamă atât la orele de sport, cât și atunci când mergeau la antrenament sau la concursuri. „Nu i-am considerat sportivii mei, ci copiii mei. Cred că mi-a fost mai ușor să-i îndrept către atletism, pentru că mă cunoșteau, iar părinții au avut încredere să îi lase. Ne întâlneam în fața școlii, mă duceam cu ei la antrenament, îi aduceam înapoi și stăteam până veneau părinții. Unde au fost ei am fost și eu. La concursuri dormeam cu ei în cameră. I-am încălțat, i-am îmbrăcat,
le-am pus șireturile, le-am pus cuiele în picioare, le-am făcut codițe, le-am dat să mănânce“, își amintește zâmbind.
„Nu pun presiune pe copii să ia medalie“
După ce un copil vine la atletism, Camelia Muntean merge la început pe probele combinate și consideră că, până la categoria de vârstă juniori, micii atleți trebuie să se joace mai mult. Este de părere că la categoria de vârstă cea mai mică, copii, nu ar trebui să se dea medalii, pentru a nu se pune presiune pe sportivi. „Probabil că de-aia au venit rezultatele, pentru că nu am pus niciodată presiune pe copii să ia medalie. Nu m-a interesat asta, ci să-și facă proba bine. Nu mă interesa medalia de aur, dacă timpul era prost. Nu sunt de acord să se dea medalii la copii. Se trage tare pe ei și sunt obosiți. Aș face întreceri între clase, școli, cartiere, județe, cu premii simbolice. Este prea mare presiune pe suflețelul lor mic. Nu vreți să știți când aveam 12 copii în concurs, cum era. Unul plângea că a pierdut, altul că a câștigat, iar eu a trebuit să fiu pentru toți la fel, cu unul să mă bucur, cu altul să sufăr. Când veneam de la concursuri, o săptămână eram bolnavă, pentru că trăiesc la maximum fiecare cursă, fiecare centimetru, fiecare zecime, sufăr când ei au probleme“.
Adina Băcanu, la prima medalie
Una dintre elevele sale, Adina Băcanu, de nouă ani, a obținut weekendul trecut prima sa medalie la atletism la Campionatul Național de la București, în proba de biatlon, categoria copii 3. Adina a fost însoțită în Capitală de antrenorul său de la LPS „Petrache Trișcu“, Mircea Alexandrescu, dar și de familie. Doamna Muntean nu a putut merge, deoarece trebuia să stea cu tatăl său bolnav.
Ieri-dimineață, Adina s-a reîntâlnit cu profesoara sa și s-au îmbrățișat de parcă nu se mai văzuseră de câteva luni. „Eu o simt
dezamăgită că nu a luat aurul, dar nu trebuie să fie. Face de un an și jumătate atletism. Anul trecut, la primul concurs a fugit extraordinar. A făcut record, aproape șase secunde pe 200 de metri. Anul acesta merge din bine în mai bine. La fiecare concurs își face record. La ultimul concurs nu am ce să-i reproșez. Fetița care a câștigat proba a fost foarte bună, chiar dacă Adina o învinsese de două ori la concursurile anterioare. Poate Adina a avut puțin emoții de data aceasta“.
„Fetița este încântată să lucreze cu soții Muntean“
Adina Băcanu a ajuns la atletism după ce înainte practicase balet, tenis de masă, judo, șah și mai luase și lecții de actorie. Tatăl și-a dorit ca fiica să facă sport, iar mama ar fi vrut să o îndrepte către artă. „Am lăsat judo pentru atletism, după ce am făcut educația fizică cu doamna Camelia la grupa pregătitoare. Îmi place foarte mult de dânsa. Acum am luat prima mea medalie, de argint. M-a surprins adversara, dar m-a ambiționat să muncesc și mai mult și să mă revanșez la vară“, a spus Adina, care are zece pe linie la școală.
Mama fetei, Manuela Băcanu, a ținut să-i dedice medalia de argint doamnei profesoare: „Familia Muntean muncește din pasiune și plăcere. Suntem foarte mulțumiți, iar fetița este încântată să lucreze cu ei. Același lucru pot spune și despre antrenorul ei, Mircea Alexandrescu, care este tot un profesor dedicat. Acum, fiica noastră a luat prima medalie, de argint, și suntem mândri de ea. Am încurajat-o, am simțit că este aproape de titlu, dar emoțiile au copleșit-o. Poate va reuși să se revanșeze la vară. Eu îi spun că succesul nu vine cu liftul, ci trebuie să urci treaptă cu treaptă“.
Munca în echipă este importantă
Pentru că este modestă, Camelia Muntean nu vrea să știrbească din meritele antrenorilor de atletism de la „Trișcu“, care îi pregătesc pe elevii săi. „Colaborez foarte bine cu Mircea Alexandrescu, Petre Lengyel, Nicușor Bugiulescu, Ion Daian, Cătălin Brândușoiu și cu ceilalți colegi, care sunt extraordinari. Când sportivii nu puteau ajunge la antrenamente din cauză că au teme multe, se pregătesc cu mine la şcoală. Atunci când oamenii sunt deschiși și comunică ies lucruri foarte bune. Eu cred că munca în echipă este importantă. Nu vreau bani, sunt fericită când copiii vin la ziua mea de naștere și îmi urează «La Mulți Ani»“, a mai spus profesoara.
„Am știut că Luiza Miertescu va fi campioană“
Altă sportivă descoperită de profesoară este Luiza Miertescu, campioană națională la aruncarea ciocanului, și ea elevă a Școlii „Alexandru Macedonski“. „Luiza Miertescu este din prima grupă a mea. Am crezut foarte tare în ea, dar și în alți doi sportivi, Alexia Șovar și Lucian Untaru. Aveau fizic. Andra Bojneagu era mai micuță și era foarte bună vitezistă, avea o reacție extraordinară. La Luiza Miertescu a fost ceva haios. Nu putea să intre între cei ce mergeau la concurs. Într-o zi i-am spus: «Luiza, nu ai vrea tu să facem noi greutate?». Ochișorii ei albaștri s-au luminat și am știut de atunci că va fi campioană. Făceam pe stadion, când eu, când Nicușor Bugiulescu, când domnul Daian, toată lumea îi dădea indicații la greutate. Prima medalie a fost de bronz, după încă un an de pregătire a luat aurul și după aceea am spus că trebuie să facă ciocan și trebuie să meargă la domnul Lengyel, un profesor extraordinar. Din Lizica nu o scotea. Plecam la antrenament și cu ea, și cu un băiețel, Ionescu, îi duceam să nu îi muște câinii pe acolo pe la stadion și domnul Lengyel ieșea acolo și îi prelua. Luiza făcea cu mine pregătirea fizică pe stadion și tehnica o făcea cu domnul Lengyel“.
Patru medalii la CN de copii
La Campionatul Național de atletism în sală, rezervat copiilor, desfășurat weekendul trecut în București, LPS „Petrache Trișcu“ a cucerit patru medalii. Iulian Munteanu (antrenor Valentin Mitrache) a obținut titlul național la triatlon, categoria copii 1, Adina Băcanu a luat locul doi la biatlon, la copii 3, Diana Iacob (antrenor Petra Iacob) a obținut medalie de argint la săritura în lungime la Copii 1, iar a patra medalie, de bronz, a fost cucerită de ștafeta masculină la copii 1, alcătuită din Enrico Mormoe, Lucian Untaru, Daniel Hârșie și Cosmin Cică. Sportivii sunt pregătiți la LPS de Mircea Alexandrescu, Nicușor Bugiulescu, Petra Iacob și Mihaela Neacșu.