1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn prag de Sărbători: Craiovenii au dăruit cadouri celor patru copilaşi ai familiei Ioniţă

În prag de Sărbători: Craiovenii au dăruit cadouri celor patru copilaşi ai familiei Ioniţă

Cadourile aduse de cititorii GdS la redacţie (Foto: GdS)
Cadourile aduse de cititorii GdS la redacţie (Foto: GdS)

Zeci de cititori ai Gazetei de Sud, impresionaţi de povestea familiei Ioniţă, şi-au oferit sprijinul. După ce miercuri în paginile GdS aţi aflat povestea celor patru copilaşi care trăiesc la lumina lumânărilor din articolul „În prag de sărbători, o familie are nevoie de sprijinul nostru: Patru copilaşi trăiesc la lumina lumânărilor“, oamenii au început să sune la redacţie şi să aducă daruri. Sunt persoane care nu au oferit din dorinţa de a fi menţionaţi sau pentru a li se aduce recunoaştere, ci pur şi simplu pentru a ajuta. Mulţi dintre ei ne-au spus doar numele de familie, alţii doar prenumele, iar unii ne-au rugat să nu îi menţionăm. Din respect însă pentru toţi aceşti oameni care şi-au dorit să le ofere celor patru copilaşi Sărbători adevărate, vrem să precizăm câteva nume: Dan Bozgan, Firma Blue Distribution, Emilia Bădică, Ion Daniel, Gheorghe Albăstroiu, Asociaţia Pro EFS, Fundaţia Ethos, familia Cerasela Mihalache, Roxana. Reprezentanţii Fundaţiei Ethos au ţinut să îi cunoască pe aceşti copii, au mers joi la domiciliul acestora şi le-a dus în dar mâncare şi haine şi au promis că le vor duce hrană caldă mult timp de acum încolo. Altă persoană care nici măcar nu şi-a menţionat numele a promis că va merge să ia măsurătorile la toate ferestrele pentru a le schimba cu unele din termopan, alt craiovean a spus că va duce materiale de construcţii pentru tencuitul casei acestei familii. Pe lângă alimentele, hainele şi jucăriile aduse la redacţie, Gheorghe Albăstroiu a promis că, dacă există conductă de apă pe stradă, el le va face racordarea gratuit.
Mulţumim tuturor!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS