Pugilistul american Floyd Mayweather l-a învins la puncte pe filipinezul Manny Pacquiao, în această dimineaţă, la MGM Grand Arena din Las Vegas, într-un meci la categoria supermijlocie.
Cei trei arbitri-judecători i-au acordat victoria lui Mayweather în unanimitate: 118-110, 116-112 şi 116-112.
Mayweather deţine centurile WBC şi WBA la categoria semimijlocie, iar acum va avea şi centura WBO, care era deţinută de Pacquiao.
Meciul a fost arbitrat de americanul Kenny Bayless, care a fost plătit cu suma de 25.000 de dolari. Arbitri-judecători au fost Bert Clements, Dave Moretti şi Glenn Feldman şi fiecare au primit câte 20.000 de dolari.
Floyd Mayweather, în vârsta de 37 de ani, este neînvins acum în 48 de meciuri, iar Manny Pacquiao, în vârstă de 36 de ani, are 57 de victorii și șase înfrângeri în 65 de partide.
Începutul partidei a fost întârziat aproximativ o oră din cauza problemelor la reţeaua pay-per-view, conform anunţului făcut de televiziunea care a deţinut drepturile pentru acest meci.
Mayweather: Voi mai susține un meci, apoi mă voi retrage
Americanul Floyd Mayweather a declarat după ce l-a învins pe Pacquiao că va mai susține un singur meci, în luna septembrie, iar apoi se va retrage din activitate. „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această victorie. Mulţumesc fanilor. Manny este un pugilist foarte bun. Acum înţeleg de ce este în elita boxului. A avut momente bune în meci, dar am avut o tactică inteligentă. Am făcut ceea ce trebuia, sunt binecuvântat. A meritat să aştept, acum voi fi in cărţile de istorie. Voi mai susţine un meci în septembrie şi apoi mă voi retrage”, a declarat Mayweather imediat după meciul cu Pacquaio, conform Mediafax.
Manny Pacquiao: Am crezut că am câștigat meciul
Pugilistul filipinez Manny Pacquiao a afirmat imediat după meciul cu Floyd Mayweather, că a crezut că a câştigat întâlnirea disputată la MGM Grand Arena din Las Vegas, în care americanul a fost declarat învingător la puncte. „Cred că a fost un meci bun şi am crezut că am câştigat. El s-a mişcat foarte mult, dar nu este la fel de puternic ca alţii. Nu contează că este mai înalt ca mine, am luptat cu unii mai înalţi”, a declarat pugilistul filipinez.
Cea mai mare bursă din istorie
Meciul dintre Floyd Mayweather și Manny Pacquiao a beneficiat de cea mai mare bursă din istorie, 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro), care va fi împărțită în proporție de 60 la sută pentru Mayweather (180 de milioane de dolari – 164 de milioane de euro) și restul pentru Pacquiao (120 de milioane de dolari – 109 milioane de euro).
Cu cele 180 de milioane de dolari pe care le va primi, Mayweather va deveni, potrivit Forbes, sportivul cu cele mai mari câștiguri într-un an, depășindu-l pe Tiger Woods, care în 2009 a obținut 112 milioane de euro.