Dupa meciul de joi seara, din cadrul turneului „Arcadia Belek Cup“ din Antalya, Slavia Praga a invins Universitatea Craiova cu 3-2, fostul international ceh Radek Bejbl a tinut sa remarce jocul bun al oltenilor, apreciind ca Stiinta este o echipa „foarte buna“. Bejbl a fost vicampion european in 1996 cu reprezentativa Cehiei, are acum 33 de ani si este capitanul Slaviei. El a reusit sa inscrie golul prin care echipa sa a preluat avantajul in meciul contra Stiintei, in urma unui sut din lovitura libera de la 30 de metri de poarta lui Guso.
„Astazi (joi – n.r.) am jucat impotriva unei echipe foarte bune. Universitatea a jucat un fotbal dinamic, in viteza si ne-a pus probleme. Totusi, noi am reusit sa ne cream foarte multe ocazii de gol si este pacat ca nu le-am valorificat“, a precizat veteranul Slaviei pentru site-ul oficial al echipei din capitala Cehiei. Bejbl a fost citiva ani coleg cu fundasul român Daniel Prodan la Atletico Madrid, unde cehul a jucat intre 1996 si 2000. De la Atletico, Bejbl s-a transferat in Franta, la RC Lens, formatie pentru care a evoluat doua sezoane, iar in cele din urma s-a intors la echipa sa de suflet, Slavia, cu care are in palmares un titlu de campion, in 1996.
Antrenorul adversarei de joi a Universitatii, Josef Csaplar, a remarcat calitatea partidei dintre echipa sa si ocupanta ultimului loc din Divizia A, dar, precum Bejbl, a subliniat faptul ca jucatorii sai puteau cistiga la o diferenta mai clara. „A fost un meci deschis, foarte interesant, in care au predominat contraatacurile, iar finalul a fost unul foarte spectaculos, chiar dramatic. Ar fi trebuit totusi sa inscriem de mai multe ori, tinind cont de oportunitatile pe care le-am avut“, a spus Csaplar, care, spre deosebire de meciul cu Irtish Pavlodar, a trimis in teren cea mai buna formatie de care dispune.
Slavia, ocupanta locului patru la jumatatea campionatului in Cehia, l-a vindut saptamina aceasta pe portarul titular Radek Cerny la Tottenham, iar in finala turneului „Arcadia Belek Cup“ va intilni campioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv.
Jurnalistii cehi nu au fost foarte preocupati de a retine corect numele jucatorilor Universitatii, pe site-ul oficial al praghezilor aparind o formatie craioveana pe care chiar si fanii olteni ar descifra-o cu dificultate. Capitanul Stiintei, Adnan Guso, este „poreclit“ de cehi „Gyo“, Papura a fost „botezat“ „Papara“, Bundea si-a capatat „nick-ul“ „Burdea“, iar Daouda a fost scris „Duada“. Numele lui Valeriu Bordeanu a fost „combinat“ cu cel al lui Madalin Murgan si a iesit un „Murgeanu“, in timp ce autorul primului gol al românilor, Borbely, este in varianta ceha „Barbaeli“. Cei al caror nume au fost percepute corect de mass-media ceha sint Plesan, Dobre, Murgan, Dragan si Lutu.