1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCJ Gorj, campanie de plantare de pomi fructiferi în curtea şcolilor

CJ Gorj, campanie de plantare de pomi fructiferi în curtea şcolilor

Copiii au participat personal la plantarea merilor (Foto: Eugen Măruţă)
Copiii au participat personal la plantarea merilor (Foto: Eugen Măruţă)

Consiliul Județean Gorj a început o campanie de plantare de pomi fructiferi în curtea unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului. Acţiunea face parte din programul guvernamental de încurajare a consumului de fructe proaspete în unităţile de învăţământ. La acțiunea inițiată de autoritatea județeană au participat 21 de unități de învățământ de pe raza întregului județ. Consiliul Județean Gorj a achiziționat 525 de puieţi de pomi fructiferi – meri, soiuri de vară și toamnă, fiind distribuite câte 25 de bucăți de material săditor (cinci bucăți puieți – soiul Romus; zece bucăți puieți – soiul Starkinson; zece bucăți puieți – soiul Golden Delicios) împreună cu uneltele agricole necesare plantării, pentru fiecare din următoarele unităţi şcolare: Şcoala Gimnazială Novaci, Şcoala Gimnazială Godineşti, Şcoala Gimnazială Samarineşti, Şcoala Gimnazială Leleşti, Şcoala Gimnazială Ciuperceni, Şcoala Gimnazială Aninoasa, Liceul Tehnologic Bustuchin, Şcoala Gimnazială Polovragi, Şcoala Gimnazială Ceauru, Şcoala Gimnazială Drăguţeşti, Şcoala Gimnazială Dăneşti, Şcoala Gimnazială Andreeşti, Şcoala Gimnazială numărul 1 Ţicleni, Şcoala Gimnazială Târgu-Logreşti, Şcoala Gimnazială Bălceşti, Şcoala Gimnazială Teleşti, Şcoala Gimnazială Alimpeşti, Şcoala Gimnazială Corobăi – Dragoteşti, Liceul Roșia Jiu,  Şcoala Gimnazială Ţânţăreni şi Şcoala Gimnazială Cruşeţ.

Merii au fost deja plantaţi

Materialul săditor a fost deja plantat pe terenurile aferente școlilor, la sfârşitul săptămânii trecute, acțiunea fiind considerată de bun augur de către cadrele didactice, care au coordonat clasele de elevi participante la acțiune.
„Am primit de la Consiliul Județean Gorj 25 de puieți de măr împreună cu uneltele aferente și am reușit să facem o plantație chiar în curtea școlii. Mi se pare o investiție extrem de necesară și inspirată, iar copiii au îmbrățișat această idee, cei care au participat  la plantare urmând să aibă grijă de pomi“, a precizat Cornel Șomâcu, directorul Școlii Gimnaziale din satul Ceauru – comuna Bălești.
„Împreună cu elevii ne-am angajat să creăm această livadă, s-o îngrijim și ei să beneficieze de roadele ei. Copiii învață, cu această ocazie, cum să planteze un pom și cum să-l ocrotească și consider că este un beneficiu pentru școală“, a menționat directorul Școlii Gimnaziale din comuna Drăguțești, Dorina Stolojan. Costurile totale  pentru  achiziţionarea pomilor fructiferi  și a uneltelor necesare plantării au fost de 12.752 de lei fără TVA, în această sumă fiind incluse și cheltuielile aferente transportului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS