4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu scos bordurile că au uitat de parcare

Au scos bordurile că au uitat de parcare

Bordurile puse în urmă cu două săptămâni au fost scoase  de muncitorii de la Delta (Foto: Claudiu Tudor)
Bordurile puse în urmă cu două săptămâni au fost scoase
de muncitorii de la Delta (Foto: Claudiu Tudor)

Asfaltarea străzii Tufănele, în zona SIF din Craiova, nu este lipsită de „incidente“. Bordurile puse de constructorii de la Delta ACM în urmă cu două săptămâni au fost  scoase  ieri de aceiași muncitori, pentru că nu s-a respectat proiectul, spun reprezentanții Primăriei Craiova. Aceștia au scos bordurile care delimitau spațiul verde dintre cele două benzi de circulație și carosabil. Dacă până acum zona verde dintre cele două sensuri de mers avea o întindere de aproximativ 2,45 metri, aceasta va fi acum redusă la doar un metru, lăsând loc parcărilor. „Acolo, pe o porțiune de 50 de metri, vor fi parcări în spic. Vorbim de zona din fața SIF Oltenia. Bordurile au fost scoase pentru că muncitorii nu au respectat proiectul. Zona verde va fi restrânsă cât să fie încadrați stâlpii de iluminat“, a precizat Radu Preda, city managerul orașului.
De partea cealaltă, muncitorii spun că inițial ei au executat ce le-a spus proiectantul, dar acum au fost nevoiți să scoată bordurile, fiindcă reprezentanții primăriei susțin că este o eroare, iar proiectul are altă configurație.
„Am scos bordurile puse acum două săptămâni pentru că așa ne-au spus de la primărie. Au venit aici cei de la primărie și ne-au spus că nu este proiectul așa, că este altul. Spațiul verde va fi redus în detrimentul carosabilului. Aici se va face parcare în spic, iar din spațiul verde dacă mai rămâne un metru“, a spus șeful echipei de muncitori care lucrau ieri pe strada Tufănele.
Reamintim că din această lună Delta ACM a început, în mai multe zone ale orașului, lucrările de asfaltare. Între străzile prinse în proiect se regăsește și strada Tufănele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS