-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateApa maronie drept cafea pentru minerii din Tismana si Matasari

Apa maronie drept cafea pentru minerii din Tismana si Matasari

Minerii de la Carierele din Tismana si Matasari sint nevoiti ca la intrarea sau la iesirea din sut sa consume apa maronie in loc de cafea. In urma unui control efectuat marti dupa-amiaza de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Gorj, impreuna cu reprezentanti ai Jandarmeriei, in mai multe unitati de alimentatie publica din apropierea celor doua cariere au fost depistate o serie de abateri de la legislatia in vigoare. In ciuda faptului ca baracile cu pricina sint autorizate sa comercializeze produse preambalate, la vinzare au mai fost gasite oua, preparate din carne, legume, brinza, dulciuri, iar vinzatorul nu avea carnet de sanatate. La una dintre baracile improvizate ca unitate de alimentatie publica apa pentru cafea era adunata in butoaie sau in sticle dintr-o fintina din apropiere.


Soarecii, ca la ei acasa


In baracile unde era preparata cafeaua, soarecii si mizeria faceau legea. Griul otravit se afla pe rafturi, printre produsele alimentare.


„Ca sa sperie soarecii care se plimbau pe rafturi si pe marfa, s-au pus linga produsele alimentare gramajoare de griu otravit, insa fara nici un efect. Peste tot erau excremente de soarece si nimeni nu s-a obosit sa il curate. De asemenea, in mijlocul unitatii trona o cursa pentru rozatoare. In momentul controlului la unul dintre magazine a sosit o masina cu piine. Pe linga faptul ca nu avea carnet de sanatate, conducatorul auto nu detinea autorizatie de transport si nici documente pe marfa. Nici nu au apucat inspectorii sa se apropie de alt magazin, ca personalul a rupt-o la sanatoasa. Speriati de organele de control, oamenii au fugit pentru a nu fi verificati“, a spus Gina Gramada, inspector al OJPC Gorj. Doua dintre unitatile controlate au fost inchise pe o perioada de pina la sase luni, patronii riscind amenzi de pina la 80 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS