8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Municipalii“ le-au pus gând rău filieșenilor

„Municipalii“ le-au pus gând rău filieșenilor

Lucian Scarlat şi colegii săi au prilejul să se revanşeze în faţa celor de la Filiaşi (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Lucian Scarlat şi colegii săi au prilejul să se revanşeze în faţa celor de la Filiaşi (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Formațiile doljene ACS Viitorul Municipal Craiova și CSO Filiași promit spectacol în partida programată astăzi, de la ora 18.00, la Ișalnița, din etapa a 25-a a Ligii a III-a, seria 4. Gazdele, ocupante ale penultimei poziții din clasament, au nevoie de cel puțin un punct ca să risipească gândul retrogradării, în timp ce filieșenii, care stau la umbra punctelor obținute în special în turul campionatului, vor să încheie această ediție de campionat, prima din eșalonul trei, pe locul șase.

Naicu: Contează ultima impresie

Antrenorul echipei ACS Viitorul Municipal Craiova, Victor Naicu, este convins că elevii săi nu vor avea o misiune ușoară, dar mizează pe o evoluție bună și un rezultat pe măsură, care să mulțumească asistența din tribune, mai ales că este ultima reprezentație din acest sezon pe teren propriu. „E un derbi al Doljului, dar și al suferinței, zic eu, prin prisma poziției din clasament. Întâlnim o echipă liniștită din punct de vedere al clasamentului, dar sunt ambiții, pentru că suntem vecini și fiecare are de demonstrat câte ceva, deci mă aștept la un meci greu. În rest, eu cred că la ora asta avem o echipă mai bună ca ei, în ciuda poziției din clasament, dar avem în continuare jucători pe care nu putem să contăm și asta ne îngreunează misiunea, pentru că vorbim de titulari. Portarul Adrian Surdu este suspendat, Cătălin Crăciun este accidentat și nu vom conta pe el până la sfârșit, Bogdan Bușică este în recuperare după ce și-a scos tijele din picior, iar Ionuț Țucă nu a mai venit la pregătire și nici nu știu exact care este situația lui. Oricum, cine va intra sunt convins că o să-i suplinească pe cei absenți printr-o dorință în plus, prin multă ambiție. Revine în schimb Daniel Mihai și asta contează pentru defensiva noastră. Ne dorim foarte mult cele trei puncte, pentru că vrem să ne luăm la revedere de la proprii spectatori cu o victorie, asta fiind ultima partidă de acasă. Contează ultima impresie și eu am convingerea că o să facem un joc bun și o să luăm cele trei puncte. Un succes ar echivala cu salvarea de la retrogradare, deși și un punct ne-ar ajunge ca să stăm liniștiți în ultima rundă, cu Millenium Giarmata. Fiind ultimul joc de acasă, având în vedere situația din clasament, dar și faptul că ne întâlnim vecinii, cred că va fi o asistență mai mare în tribune și trebuie să-i mulțumim pe suporterii noștri“, a declarat antrenorul grupării de la Ișalnița, Victor Naicu, pentru GdS.

Ciurea: Vrem să demonstrăm că merităm să ocupăm locul șase

La rândul său, tehnicianul echipei CSO Filiași, Gigi Ciurea, a punctat că elevii săi nu vor veni în „excursie“ la Ișalnița, ci să lupte, să scoată punct sau puncte, și să se mențină pe locul șase. „Va fi un meci deschis oricărui rezultat. Am înțeles că terenul de la Ișalnița este bun și sper să avem o evoluție plăcută și, dacă se poate, să câștigăm. Întâlnim o echipă motivată prin prisma poziției pe care o ocupă în clasament, dar știți cum este, trebuie să jucăm și să demonstrăm că merităm să ocupăm locul șase. Sper să rămânem acolo și după aceste ultime două etape. Pentru noi înseamnă mult acest loc, ținând cont că suntem echipă nou-promovată, cu jucători în majoritate veniți din Liga a IV-a… Băieții au crescut în valoare și au demonstrat că sunt fotbaliști și că pot să joace la un nivel superior. Am la dispoziție aproape tot lotul. Doar pe George Buciuman nu putem conta în acest meci. A luat cartonaș roșu mai de mult, i-a trecut suspendarea de trei etape, dar nu s-a mai prezentat la antrenamente. Probabil că e mai bine în vacanță, e mai plăcut să stai decât să alergi pe căldura asta“, a afirmat tehnicianul filieșenilor, Gigi Ciurea, pentru GdS.
În meciul tur, disputat la Braloștița, CSO Filiași s-a impus cu 3-1 în fața celor de la ACSVM Craiova, antrenați atunci de Alin Gavrilă, în prezent secund al lui Victor Naicu. Golurile au fost marcate de Ștoiu, Răducanu și Dumitraș, pentru CSO Filiași, respectiv Lucian Scarlat, pentru ACSVM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS