Dacă pentru consumul propriu de apă rece plătesc 31 sau 44 de lei, pentru pierderi au ajuns să plătească 103 sau 155 de lei. Este cazul a trei proprietari dintr-un bloc din cartierul craiovean Craiovița Nouă, care plătesc pentru pierderile la apă rece de trei ori mai mult decât pentru consumul propriu. Pentru depistarea pierderilor și-au verificat apometrele și au cerut și furnizorului de apă să-și verifice propriul apometru, dar acesta le-a spus că trebuie să achite contravaloarea verificării metrologice.
În blocul 102 B1 din Craiovița Nouă, câțiva proprietari au ajuns să plătească lunar de trei ori mai mult pentru pierderile de apă rece decât plătesc pentru consumul propriu. S-a ajuns în această situație pentru că, din cele 20 de apartamente, doar trei nu și-au individualizat consumul. Prin urmare, toate pierderile din bloc le sunt distribuite în lista de plată. „În acest bloc au mai rămas doar trei apartamente racordate la conducta generală de apă. Restul și-au tras conductă separat și au contracte individuale cu Compania de Apă Oltenia (CAO). Cei care au rămas au ajuns să plătească mai mult pentru pierderi decât ce consumă. Ca să ne lămurim, au făcut locatarii verificare metrologică la apometre. Am verificat coloana ca să fie blindați toți cei care s-au debranșat. Am cerut și companiei să verifice propriul apometru și ne cere să plătim“, spune președintele Asociației de proprietari 23 Craiovița Nouă, Gheorghe Berceanu.
La fel de nedumeriți sunt și proprietarii, care de câțiva ani plătesc costuri suplimentare pentru pierderile la apă rece. Ei au făcut tot ce ține de ei, dar nu înțeleg de ce furnizorul de apă nu-și verifică propriul aparat de măsură din subsol. „Eu pe ultima listă de plată sunt trecut la apă rece cu un cost de 31,74 lei, consumul meu, iar pentru pierderi plătesc 103,70 lei. Vecinul meu plătește pentru ce consumă 44,44 lei, iar pentru pierderi 155,54 lei, iar celălalt vecin a consumat de 25 de lei și mai plătește pierderi de 51 de lei. Avem verificare metrologică, avem tot. Unde sunt pierderile?“, se întreabă Mihail Popa, proprietar în blocul 102 B1.
Cine cere verificarea metrologică e bun de plată
Președintele asociației spune că a făcut mai multe adrese către CAO și a solicitat să fie verificat apometrul general, ca să depisteze unde sunt pierderile. Totodată, le-a cerut să monteze „un spion“ pe rețea ca să descopere dacă sunt furturi sau pierderi de apă. „Am făcut către CAO trei adrese și ne-au spus că dacă vrem să se facă verificarea trebuie să plătim noi. De asemenea, le-am cerut să pună un «spion» pe conductă, să vedem unde sunt pierderi. Mi-au spus că au un singur aparat din ăsta și nu au cum să-l aducă“, susține Gheorghe Berceanu.
Reprezentanții CAO lămuresc lucrurile. „Într-adevăr, noi avem astfel de aparate numite generic «spion», cu care depistăm pierderile de apă. Nu este vorba de unul singur, avem mai multe și sunt folosite în funcție de solicitări. În ceea ce privește verificarea metrologică a apometrelor generale (de branşament), se face la șapte ani. Dacă proprietarii au îndoieli în ceea ce priveşte funcţionalitatea contorului de pe branșament în perioada de valabilitate metrologică, pot solicita o verificare a acestuia. În această situaţie, costul verificării metrologice şi costul montării/demontării contorului sunt în sarcina dumnealor. În cazul în care, în urma verificării, contorul este declarat respins, Compania suportă taxele şi corectează consumurile facturate. Verificarea se poate face în Laboratorul Companiei sau într-un alt laborator autorizat metrologic, în prezența solicitantului. Costurile diferă, în funcție de dimensiunea aparatului, de la 25 la peste 100 de lei“, a precizat Dorel Grigorie, director comercial CAO.