CS Universitatea II Craiova a zdrobit-o sâmbătă, pe terenul „Petre Deselnicu”, scor 6-0, pe Progresul Segarcea, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a din play-off-ul Ligii a IV-a Dolj.
Alb-albaştrii au deschis repede scorul, în minutul 7, când Marcu a şutat din marginea careului de 16 metri la vinclu, mingea a lovit bara şi a intrat în poartă lăsându-l spectator pe portarul Marian Băluţă (1-0). Oaspeţii au reuşit să menţină diferenţa de un gol până la pauză, la reluare jocul devenind un coşmar, mai ales după eliminarea justă a lui Cătălin Pârvan, după două faulturi grosolane (’60).
Trupa lui Daniel Mogoşanu şi-a mărit avantajul în minutul 70, când Avrămia a reluat cu ristul, de la patru metri, o centrare perfectă a lui Gârbiţă (2-0). Căzuţi din punct de vedere fizic, oaspeţii au scos mingea din poartă pentru a treia oară în minutul 72, Dan Buzărnescu punând latul de la şapte metri la o centrare a lui Iuga de pe stânga (3-0). La doar două minute, „Buză” l-a executat din nou pe Marian Băluţă, de data asta cu un şut de la 12 metri (4-0), pentru ca în minutul 86 să bifeze hattrick-ul, reuşind să marcheze cu talpa de la doi metri, după o centrare a lui Căpăţână (5-0). Rezultatul final l-a stabilit Manea, care a înscris cu un şut cu exteriorul de la zece metri (’88, 6-0).
CSU II Craiova: L. Popescu – Marcu, Ciocoteală, Avrămia (’75, Drăghici), Luică (’75, Nicolae) – Armăşelu (’59, Căpăţână), Georgescu – Iuga, Manea, Gârbiţă – Şt. Stancu (’59, Buzărnescu). Antrenor: Daniel Mogoşanu.
Progresul Segarcea: M. Băluţă – I. Ghiţă (’78, V. Corcoveanu), I. Corcoveanu, Dinculeanu, A. Tomiţă – Fl. Siclitaru, C. Pârvan, I. Pârvan, D. Ene (’55, C. Nicu) – Fl. Niculescu, R. Mitroi. Antrenor: Daniel Sima.
Cartonaşe galbene: Ghiţă, Ene, C. Pârvan (2).
Cartonaş roşu: C. Pârvan ’60.
Au arbitrat: Alina Peşu – Cristian Teodorescu, Constantin Mihai.
Observatori: Ion Fevronia, Ciri Mayer.
În urma acestui rezultat, CS Universitatea II Craiova a făcut un pas important spre titlul de campioană a Doljului şi, implicit, spre barajul de promovare în Liga a III-a, mai ales că principala contracandidată, Viitorul Cârcea, a pierdut pe teren propriu cu 3-0 în faţa Dunării Bistreţ.
Liga a IV-a Dolj, etapa a 7-a:
Play-off: CS Universitatea II Craiova – Progresul Segarcea 6-0, Viitorul Cârcea – Dunărea Bistreţ 0-3, Dunărea Calafat – Danubius Bechet 3-0.
Clasament: 1. CS Universitatea II Craiova 39 de puncte (55-16), 2. Viitorul Cârcea 32 (37-36), 3. Dunărea Calafat 28 (35-24), 4. Dunărea Bistreţ 21 (25-29), 5. Progresul Segarcea 15 (27-41), 6. Danubius Bechet 12 (19-52).
Play-out: Unirea Leamna – Vânătorul Desa 7-3, Recolta Ostroveni – Victoria Celaru 3-2.
Clasament: 1. Unirea Leamna 25 (38-26), 2. Recolta Ostroveni 25 (35-33), 3. Victoria Celaru 21 (41-31), 4. Ştiinţa Malu Mare 17 (28-34), 5. Vânătorul Desa 11 (31-49).
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):