0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCearta cu orice pret

Cearta cu orice pret

Gigi Netoiu nu mai este tinar de mult, dar a ramas la fel de nelinistit. Simbata, cind ar fi trebuit sa-i desclesteze gura lui Florin Marin, incremenit intr-un suparator „silenzio stampa“, sau sa explice cum a cazut din nou in mijlocul unui imens scandal legat de niste eventuale blaturi „comise“ de Rocar, Netoiu s-a luat inca o data de presa, subiectul sau preferat.

Intrebat de ce s-au golit tribunele de pe „Ion Oblemenco“ de cind antrenorul nevorbitor Florin Marin pregateste echipa, actionarul Universitatii a replicat surprinzator, spunind ca oamenii nu mai vin pe stadion din cauza presei! De unde am tras concluzia ca din pricina noastra jucam uneori mai urit decit Ceahlaul sau ca tot presa este cea care a fixat in repetate rinduri niste preturi exorbitante la biletele de intrare.

Il uitaseram voit de la o vreme pe Gigi Netoiu, convinsi ca, orice am scrie, actionarul Universitatii nu se va sinchisi si nu va pleca din Banie decit atunci cind isi va fi indeplinit misiunea de intarire a… dinamovistilor. Mai ales ca nimeni nu il deranjeaza intr-un oras condus din ce in ce mai prost de niste oameni care se sperie si cind tusesc.

Din pacate pentru el, Gigi Netoiu se comporta ca si un fundas rudimentar. La niste faulturi de joc, obisnuite, el raspunde defectuos, lovind cu talpa mult deasupra genunchiului. Practic, simbata, daca tot avea chef sa se mai certe un pic cu presa, putea sa abordeze cu totul alte subiecte, neavind nici un rost sa inventeze o legatura intre tribunele golase de pe „Ion Oblemenco“ si ceea ce scriu gazetele. Mai mult, Gigi Netoiu ar fi avut de cistigat, chiar daca nu ar fi spus nimic, respectind, cum ar veni, dorinta lui Florin Marin ca toata lumea de la club sa taca.

Am plecat de la stadion cu un gust amar, intrebindu-ne daca Netoiu si-a pus vreodata problema ca presa a fost uneori prea delicata cu dinsul. De exemplu, atunci cind ne-au umilit Pobeda Prilep si Cimentul Fieni. Din punctul nostru de vedere, dupa dubla cu Pobeda, pregatita de „tacutul“ Florin Marin, vreo 5.000 de olteni au hotarit sa nu mai calce pe la stadion. Apoi, cind „Flocea“ i-a facut mari si pe cei de la Fieni, alti 10.000 de oameni au decis sa stea acasa cu nevestele decit sa arda gazul de pomana pe „Ion Oblemenco“. In sfirsit, daca luam in calcul si meciul pierdut cu Dinamo, ajungem lejer la rezultatul final, care inseamna citeva sute de spectatori care se incumeta sa se mai uite la Universitatea. Adunind si presa, prezenta la datorie etapa de etapa, stringem, exagerind putin, o mie de suflete, iar pentru acest lucru Gigi Netoiu ar trebui sa ne fie recunoscator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS