4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIPJ face anchetă la vilele branşate ilegal la apă

IPJ face anchetă la vilele branşate ilegal la apă

Vilele din Bicaz, cartierul de lux al oraşului
Vilele din Bicaz, cartierul de lux al oraşului

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj s-a sesizat şi a declanşat o anchetă care îi vizează pe proprietarii vilelor din cartierul Bicaz, din Târgu Jiu, branşate ilegal la reţeaua publică de apă. Neregulile au fost depistate în urma unui control al Aparegio, operatorul de apă şi canal din Târgu Jiu, care a constatat diferenţe între cantitatea de apă consumată în zonă şi nivelul facturilor achitate de către beneficiari. Între aceştia se află potentaţi din judeţ, funcţionari din Primăria Târgu Jiu şi chiar oameni de afaceri. Directorul Aparegio Gorj, Traian Pătrăşcoiu, a făcut publică o listă a celor care au gospodăriile branşate ilegal la reţeaua de apă a oraşului şi nu ar achita tot ce consumă. Printre cei care beneficiau ilegal de apă din reţeaua publică se numără Grigore Jianu, secretarul Primăriei Târgu Jiu, şi soţia lui, Adina Puianu Jianu, judecător la Judecătoria Târgu Jiu, Emil Dragomirescu, fost director în cadrul Termocentralei Rovinari, Ion Săvoiu, om de afaceri şi vicepreşedinte PNL Gorj, Cosmin Popescu, fost deputat şi secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi director în cadrul Complexului Energetic Oltenia, Florin Ninu, fost şef al Gărzii Financiare Gorj, Ion Iliuţă, fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj.

Echipă comună de control

Pe listă se mai află: Pedro Mingote, portar la echipa Pandurii, Dan Gavrilescu, fost director comercial la Complexul Energetic Turceni şi şeful organizaţiei de tineret din PDL, Constantin Văduva şi Sorin Băluţă, oameni de afaceri. Ion Jianu este deţinător de piscină şi beneficia de apă direct de la reţeaua publică. Potrivit lui Traian Pătrăşcoiu, alimentarea cu apă a fost construită în zonă în urmă cu patru-cinci ani, iar unii beneficiari nu deţineau contracte şi nu au plătit nimic. De asemenea, alţii îşi montaseră aparate de contorizare, dar fără să plătească vreun leu pentru apa consumată. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, anchetatorii vor merge în control la vilele din cartierul Bicaz, împreună cu funcţionarii Aparegio Gorj. Urmează să fie stabilit numărul branşamentelor ilegale la reţeaua de apă şi să fie estimat prejudiciul. Şeful Aparegio Gorj a precizat că speră să recupereze sumele de bani datorate pentru apa consumată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS