La Clinica de Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova se tratează cazurile cele mai grave din regiune. Medicii fac în jur de 15 intervenții chirurgicale pe zi, însă aparatura e veche de câteva decenii. Clinica are nevoie de renovare, dar și de aparatură.
Pe un hol întunecat, cu pereți de pe care curge tencuiala, conf. univ. dr. Virgil Pătraşcu, șeful clinicii, merge către saloanele unde îl așteaptă bolnavii. Salută pe toată lumea, medic, asistente, infirmiere. Ne vorbește deschis despre situația clinicii pe care o conduce. Bolnavii sunt internați în cele zece saloane ale secției. Pe două, șeful clinicii a reușit să le renoveze cu ajutorul sponsorizărilor. Intrăm în câteva dintre saloane. Pe jos este ciment, iar pe pereții văruiți cu un albastru șters se văd urmele unor cârpeli. Paturile sunt vechi și ele, iar din vopseaua albă au mai rămas doar câteva pete. Timpul a trecut și peste noptierele ruginite în care bolnavii își țin prosopul, săpunul și alte câteva lucruri mărunte aduse de acasă. Ca să fie înlocuite este nevoie de bani, dar în ultimii ani nu s-au găsit. Sau Dermatologia nu a fost prioritatea spitalului. Una dintre firmele care aduce tratamentul pentru psoriazis s-a lăsat convinsă de dr. Virgil Pătraşcu și a renovat două saloane. Aici găsim în loc de ciment linoleum special, iar paturile sunt mai noi și mai curate, pereții nu au nici o pată și există și câte-un frigider. „Cu ajutorul lor am reușit să facem acest lucru. Bolnavii de psoriazis sunt internați aici, pentru că așa am avut înțelegerea cu ei. Dar când nu avem pacienți cu această afecțiune, pot sta aici și alți bolnavi“, spune șeful clinicii.
„Am avea nevoie de multe“
Problemele clinicii sunt, în general, cele întâlnite în tot spitalul. Dacă medicii dermatologi din alte țări lucrează cu aparatură de ultimă generație, la noi sunt nevoiți să se descurce cu tehnică mult prea veche. Anii de studiu și profesionalismul îi ajută să reușească. Clinica are nevoie de terapia fotodinamică (o metodă terapeutică non-invazivă care se folosește în tratamentul acneelor și precancerozelor cutanate), dar și de laserterapia dermatologică. Toate acestea ar da rezultate mai bune în tratarea pacienților. Situația este cunoscută și de conducerea spitalului, dar subfinanțarea sistemului face ca pasul să fie bătut pe loc. „Există tehnici de care ar putea beneficia pacienții, dar nu sunt la îndemâna noastră. Sunt soluții prin care am putea să rezolvăm mult mai repede problemele pacienților și ar fi mai bune rezultatele și din punct de vedere estetic. Pe noi ne interesează foarte mult și ce rezultă în urma intervenției pentru că pielea este organ la vedere. Am avea nevoie și de un dermatoscop, pentru că acum folosim aparatul personal. Am avea nevoie de multe, dar prioritățile la nivel de spital probabil sunt altele“, adaugă conf. univ. dr. Virgil Pătraşcu.
Două-trei asistente trebuie să se ocupe de 40 de bolnavi
Clinica are nevoie de renovare. Saloanele, băile, sala de mese, toate așteaptă să fie modernizate. Există un proiect de extindere a clădirii, dar până să devină realitate, o să mai treacă ceva ani. „Sunt probleme pentru că s-a tot amânat orice investiție în clinica de dermatologie, pentru că există un proiect de extindere a acestei clădiri. Se discută de doi ani de acesta“, povestește șeful clinicii.
Mai multe clinici din Spitalul Județean au fost renovate în ultimul timp cu ajutorul unor muncitori veniți de la Penitenciarul Craiova, cu bani dați de conducerea spitalului, dar și din fondurile asociațiilor înființate de medici. Șeful Clinicii de Dermatologie spune că ar fi foarte bine să se facă ceva și aici.
Bolnavii de cancer de piele din regiune sunt tot mai numeroși, iar acestora li se adaugă cei care suferă de alte boli dermatologice. Opt medici se ocupă de ei, mai este însă nevoie de asistente și infirmiere. Două-trei asistente trebuie să se ocupe de aproape 40 de bolnavi.
Având în vedere că tot mai mulți olteni suferă de cancer de piele, în edițiile următoare ale GdS puteți urmări un interviu acordat de conf. univ. dr. Virgil Pătraşcu, legat de acest subiect.
Ana-Maria Predilă,
Adela Scurtu, studentă în anul I, la Facultatea
de Litere, specializarea Jurnalism, Craiova