Echipa națională a României întâlnește sâmbătă, de la ora 21.45 (TVR 1), pe „Windsor Park“ din Belfast, reprezentativa Irlandei de Nord, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016. Tricolorii sunt obligați să obțină un rezultat pozitiv din acest derbi în care miza este primul loc, iar casele de pariuri îi dau favoriți, la o victorie oferind o cotă de 2,45, gazdele primind 2,90 pentru un succes, iar egalul „valorează“ 3,10.
Selecționerul Anghel Iordănescu este conştient că partida de la Belfast nu va fi uşoară pentru naţionala noastră, dar crede în şansele tricolorilor de a obține măcar un rezultat de egalitate. „Irlanda de Nord este o echipă puternică, cu un nucleu foarte bun de jucători, o echipă care ne-a pus probleme la Bucureşti şi ne va pune şi la Belfast. Din nefericire, sunt foarte multe probleme în ceea ce priveşte starea de sănătate a băieţilor noştri. Sunt multe incertitudini şi din această cauză nu pot să dau acum nici măcar o echipă probabilă de start. Sânmărtean şi Raţ s-au întors din Serbia, dar îmi e greu să spun în momentul de faţă situaţia lor exactă. Pe lângă cei doi, a mai apărut o problemă şi la Florin Andone“, s-a plâns Anghel Iordănescu.
Și președintele FRF, Răzvan Burleanu, este puțin îngrijorat din cauza problemelor din lot: „Avem speranţa că jucătorii care vor fi apţi de joc vor contribui la victorie. Întotdeauna la echipa naţională ai nevoie de jucători de aceeaşi valoare. Sunt foarte încrezător că jucătorii pe care îi avem astăzi îi pot suplini pe cei care sunt accidentaţi. Pe de o parte, putem să spunem că suntem favoriţi. Dacă ne uităm la grupă, e un punct care ne desparte, dar dacă ne uităm la accidentaţi şi la faptul că jucăm în deplasare şi venim după un campionat destul de dificil, fotbaliştii neavând posibilitatea să joace un meci amical precum nord-irlandezii, se poate spune că Irlanda de Nord este favorită“.
Echipa probabilă a României, de la Belfast: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Dragoş Grigore, Sepsi – Pintilii, Hoban – Torje, Maxim, Chipciu – Keşeru.
„Suntem mai puternici ca niciodată“
Atacantul Niall McGinn a declarat că echipa României are mulţi jucători talentaţi şi că meciul va fi dificil, însă a menţionat că selecţionata Irlandei de Nord este într-o formă foarte bună. „Dacă ne gândim la campania de până acum de calificare la Campionatul European, România este probabil cea mai puternică adversară a noastră. Are mulţi jucători talentaţi… ştim cât de buni sunt. Avem totul pregătit pentru sâmbătă şi, cu siguranţă, va fi o seară dificilă, însă abia aşteptăm să jucăm. Ştim că de această dată lotul este complet, suntem mai puternici ca niciodată“, a spus McGinn.
Partida de la Belfast va fi condusă la centru de ibericul Carlos Velasco Carballo. „Centralul“ de 44 de ani va fi ajutat de asistenții Roberto Alonso și Juan Yuste, de „adiționalii“ Carlos Del Cerro și Santiago Jaime și de „rezerva“ Marcos Alvarez Moreno.
În meciul tur, disputat în toamnă pe „Arena Națională“, România a învins Irlanda de Nord cu 2-0, prin golurile reușite de Paul Papp în finalul jocului, în minutele 74 și 79.
GRUPA F
Etapa a 6-a: sâmbătă, ora 19.00: Finlanda – Ungaria; ora 21.45: Insulele Feroe – Grecia, Irlanda de Nord – România (TVR 1).
1. România 5 4 1 0 7-1 13
2. Irlanda de Nord 5 4 0 1 8-4 12
3. Ungaria 5 2 2 1 4-3 8
4. Finlanda 5 1 1 3 5-7 4
5. Insulele Feroe 5 1 0 4 2-7 3
6. Grecia 5 0 2 3 1-5 2