6.7 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGara Târgu Jiu, nemodernizată de 25 de ani

Gara Târgu Jiu, nemodernizată de 25 de ani

Gara din Târgu Jiu, în atenția autorităților locale
Gara din Târgu Jiu, în atenția autorităților locale

Autorităţile din Târgu Jiu caută soluţii pentru modernizarea Gării CFR din Târgu Jiu. De zeci de ani nu se mai găsesc fondurile necesare pentru ca una din principalele porţi de intrare în municipiu să fie modernizată. Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat că imobilul aparţine CFR, iar fondurile trebuie alocate de compania respectivă. „Din păcate, este o problemă pe care, cu toată insistența noastră, nu o putem rezolva. Totul depinde de Ministerul Transporturilor. Chiar acum câteva zile am fost prin gară, am discutat cu șeful de gără și toată lumea vede că gara trebuie să treacă printr-un program de modernizare, dar, mai departe, nu acționează cei care trebuie să aprobe, cei din Regionala CFR Craiova, din Ministerul Transporturilor. Noi nu avem decât să insistăm, pentru că am venit și cu participarea în parteneriat pe lângă Ministerul Transporturilor, în afară de lucrările pe care le fac ei, să participăm și noi la sistematizarea și modernizarea zonei, și iată că nici așa programul respectiv nu se derulează. Până la urmă, este o poartă de intrare în oraș și nu suntem mulțumiți de modul cum arată zona. Facem și noi ceea ce putem din punct de vedere legal“, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu. Clădirea este deteriorată şi a devenit improprie activităţii pentru care a fost construită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS